PNL cere demisia lui Victor Ponta după ruperea USL

Publicat: 25 02. 2014, 22:41
Actualizat: 09 08. 2019, 20:55

Crin Antonescu a declarat că PNL cere demisia lui Victor Ponta din funcția de premier în condițiile în care acesta a primit mandatul și apoi învestitura ca prim-ministru în fruntea unui guvern al USL din care și liberalii făceau parte, în urma unui vot al românilor „copleșitor majoritar”, cu un program politic la care și liberalii au avut contribuția lor.

„Reacția firească a lui Victor Ponta, în condițiile în care aproape jumătate din membrii Guvernului erau liberali, o reacție uzuală într-o democrație ar trebui să fie demisia domniei sale. S-ar face consultări la Cotroceni, dar asta nu este problema noastră, iar apoi, pe criterii de majoritate parlamentară, Ponta ar avea șansa să obțină un nou mandat”, a afirmat Antonescu.

Liderul liberal a adăugat că, „probabil, nu o va face”, pentru că a anunțat public acest lucru.

„Atunci PNL va rămâne în opoziție. (…). Cetățenii României trebuie să știe că suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această responsabilitate”, a mai spus Crin Antonescu.

Liderii PNL au adoptat, marți seară, o rezoluție privind ieșirea liberalilor de la guvernare. Rezoluția prevede ieșirea de la guvernare, demisia în bloc a miniștrilor PNL și a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta și poziția parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.

De asemenea, în rezoluție se constantă, potrivit surselor, încetarea existenței USL.