PNL vrea să scape de Anisie: Când ar putea fi remaniat ministrul Educației

Publicat: 25 09. 2020, 15:34

Se pare că unii liberali solicită demiterea de urgenţă a Ministrului Educaţiei, Monica Anisie, deoarece sunt nemulțumiți de greșelile pe care le-a făcut în timpul mandatului, precum și de modul în care a gestionat începerea anului școlar în această toamnă.

Monica Anisie pierde pe zi ce trece susținerea colegilor săi liberali care se arată nemulțumiți de modul în care a gestionat diverse situații din timpul mandatului său, cea mai recente fiind cea referitoarea la începerea anului școlar, potrivit surselor din partid citate de antena3.ro.

Liberalii cer remanierea lui Anisie

Însă ministrul Educației s-ar menține pe poziții datorită lui Ludovic Orban, care o susține în continuare în contextul în care alegerile au loc pe 27 septembrie, chiar dacă unii membri PNL sunt de părere că Monica Anisie ar fi trebuit să fie remaniată de mult, potrivit acelorași surse.

De asemenea, se pare că actualul ministru al Educației și-ar păstra postul până după alegerile parlamentare, întrucât o mișcare decisivă în Guvern ar preiclita imaginea partidului care se află în plină campanie electorală.

Însă nu doar liberalii sunt nemulțumiți de Monica Anisie. Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a susținut recent că ministrul Educației nu a gestionat cum ar fi trebuit începerea noului an școlar.

Dacian Cioloș, nemulțumit de activitatea ministrului Educației: Monica Anisie ar trebui să plece de la Minister de urgență

Acesta susține că nu este normal ca autoritățile din Educație să fie luate pe nepregătite după atâtea luni de la începutul pandemiei și se declară nemulțumit și de birocrația excesivă din sistem. Astfel, le dă dreptate cetățenilor care consideră că Guvernul și autoritățile în general dau dovadă de incompetență.

„Ministerul Educației nu știe ce vrea, dar știe că vrea să se facă așa cum vrea el. După șase luni de pandemie, iar «ne-a prins iarna pe nepregătite», iar ne irită cetățenii cu pretențiile lor permanente și scoatem încă o dată din pălărie soluția magică a oricărui funcționar depășit de situație: să trimitem lumea după o altă adeverință, să umplem țara de cozi și dosare cu șină.

Distanțare socială? Da, dar doar după ce ai stat la coadă până ți-au amorțit picioarele, spatele și gândurile, alături de alți oameni la fel de iritați și obosiți ca tine. Să încetăm să ne mirăm că opinia generală este că guvernul sau autoritățile sunt incompetente, pentru că adevărul adevărat este că de cele mai multe ori chiar așa și este.

Guvernul este incompetent în chestiunea deschiderii școlilor. Până ieri, cerea adeverințe de la toți elevii, astăzi doamna Anisie zice că nu mai e nevoie. Până ieri, era nevoie de «pepsiglas», azi nu mai trebuie. Până ieri, Guvernul anunța tablete și internet pentru toate școlile, azi are doar pentru câteva”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.