Ponta: Îmi doresc un raport pozitiv pe MCV, dar mai mult ca românii să fie mulțumiți de justiție

Publicat: 20 09. 2012, 16:56
Actualizat: 03 02. 2019, 22:48

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Parlament, că își dorește un raport pe MCV cât mai bun în luna decembrie, dar ar vrea mai mult ca românii să fie mulțumiți de activitatea din justiție.

„În luna iulie s-au tracut acele îngrijorări, cele 11 puncte, pe care le discutasem cu președintele Barosso, și la toate acele 11 puncte răspunsurile au sosit, și au sosit într-un mod pozitiv”, a afirmat Victor Ponta.

Premierul a mai spus că își dorește un raport pozitiv pe MCV, dar mult mai mult își dorește ca românii să fie mulțumiți de justiție.

„Și dacă raportul este perfect și ne laudă extraordinar de tare Bruxelles-ul, el se uită pe câteva pucte, pe lupta anticorupție, pe integritate. Tot nu e suficient, dacă cei patru, cinci milioane de români care au procese în acest moment, civile, penale, comerciale, nu simt că justiția din România este un serviciu public care răspunde așteptărilor lor”, a mai declarat Ponta.

Potrivit premierului, MCV este „vârful aisberg-ului”. „Degeaba ne uităm numai la vârf, dacă nu ne uităm la ce înseamnă cu adevărat justiție”, a menționat el, adăugând că România este țara din Europa cu cea mai mică încredere din partea populației în sistemul de justiție.

La rândul ei, ministrul Justiției, Mona Pivniceru a declarat că poate avea așteptări în privința raportului MCV din decembrie, din perspectiva a ceea ce a făcut ea.

„Mă aștept ca ecourile să fie pozitive”, a arătat Pivniceru, menționând dorința de implementare a Codurilor și a normalizării sistemului judiciar.