Ponta lui Șova, despre autostrada Comarnic-Brașov: În aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, nu știu, numai să-i dăm drumul odată

Publicat: 15 01. 2014, 15:45
Actualizat: 31 10. 2016, 23:51

Premierul Victor Ponta i-a transmis ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, că, în aprilie, trebuie „să se urce pe excavator sau pe buldozer” pentru a începe lucrările la autostrada Comarnic-Brașov, precizând că, joi, se va întâlni cu constructorii care au câștigat licitația

„Mâine, avem întâlnirea cu câștigătorii procedurii privind Comarnic-Brașov și sper ca în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, domnul Șova, nu știu, numai să-i dăm drumul odată, dar e important să finalizăm acest proiect”, i-a spus Ponta ministrului, în ședința de miercuri a Guvernului.

Premierul a precizat că transmite această informație tuturor bucureștenilor care se gândesc la „coșmarul de pe DN1”.

Consorțiul Vinci (Franța) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia) a câștigat, la finele anului trecut, licitația pentru construcția în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov, cu o lungime de 58 de kilometri.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că licitația pentru construcția autostrăzii Comarnic-Brașov nu a fost contestată, iar la jumătatea lunii februarie consorțiul câștigător va prezenta, „în principiu”, graficul de execuție și punctele în care vor fi organizate șantiere.

Costul de construcție a autostrăzii este în jur de 1,2 – 1,3 miliarde euro, iar lucrările vor începe în luna aprilie și ar putea fi încheiate în 2016 sau 2017, declara, în luna noiembrie, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV.

Limita de viteză va fi de 130 kilometri la oră, iar taxarea autostrăzii ar putea fi făcută la tariful de 3 euro/100 de kilometri.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Brașov, ultima tentativă având loc în 2009, când câștigătorul licitației, asocierea Vinci – Aktor, a renunțat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunțat că a anulat contractul de construcție pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situație care a făcut imposibilă asigurarea finanțării.