Ponta: Nu mi-am închipuit că cineva o să rupă gardurile companiilor americane în România

Publicat: 09 12. 2013, 17:18
Actualizat: 02 02. 2019, 15:52

Premierul Victor Ponta a declarat că nu și-a închipuit că se va ajunge în situația în care cineva va rupe gardurile companiilor americane din România, având în vedere „relațiile deosebite” pe care țara le are cu SUA și importanța investițiilor americane.

Premierul a amintit luni, în cadrul unei conferințe a Instititului Aspen România, că a efectuat o vizită în SUA și a subliniat că, pe lângă relațiile bilaterale politice și militare foarte bune, este nevoie și de dezvoltarea mai puternică a relațiilor economice, o viziune care a lipsit până în prezent.

Ponta a arătat că în vizita sa a insistat pe investițiile americane în energie, dar că nu și-ar fi imaginat că gardurile companiilor americane din România vor fi rupte.

„Am prezentat o țară care își dorește foarte mult investiții, în special în zona energiei. Nu mi-am închipuit că, la un moment dat, cineva o să rupă gardurile companiilor americane în România, dar, sigur, democrația are o mulțime de fețe. Cred că, totuși, ideea de a avea relații economice cu SUA, dincolo de relația politică și militară, e ideea corectă”, a declarat Ponta.

Aproape 400 de persoane au declanșat, sâmbătă, un protest, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, față de intenția companiei americane Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.

Protestatarii, în majoritatea lor localnici, dar și din alte orașe precum Iași, București, Brașov, Sibiu, s-au adunat pe terenul proprietate privată al unei persoane fizice din comuna Pungești, vizavi de suprafața de teren luată în concesiune de către Chevron. Inițial, protestul a fost pașnic, însă la un moment dat, protestatarii au trecut drumul județean și au ajuns în poarta suprafeței îngrădite, deținută de către Chevron, o parte dintre ei intrând pe terenul companiei petroliere și aruncând cu pietre în camioanele frmei angajate de către Chevron. Totodată, oamenii au început să tragă de gardurile împrejmuitoare reușind să le dărâme aproape în totalitate.

Câțiva dintre protestatarii de la Pungești au fost ridicați și duși în mașinile Jandarmeriei pentru a da declarații, în timp ce alții s-au întins pe jos, pe șosea, pentru a nu permite acestor autovehicule să iasă din zonă, manifestanții îmbrâncindu-se cu jandarmii. Protestatarii care s-au întins pe șosea au fost luați pe sus de către jadarmi și duși pe marginea șoselei.

Unii dintre jandarmi au acuzat că au fost ultragiați în momentul în care protestatrii dărâmau gardul de pe proprietatea Chevron.

Peste o sută de persoane au protestat, sâmbătă și duminică, la fântâna de la Universitate, față de explorarea gazelor de șist. În timpul manifestației, unii dintre protestatari au încercat să treacă de pe trotuar pe bulevard. Jandarmii au format cordoane pentru a-i împiedica să iasă pe stradă, unii dintre protestatari reclamând că au fost împinși de forțele de ordine.