Ponta: „Percepția că Guvernul susține proiectul Roșia Montană e corectă”

Publicat: 12 09. 2013, 13:09
Actualizat: 12 09. 2013, 13:10

Unul din primele motive care l-au determinat pe Victor Ponta să se declare împotriva exploatării de la Roșia Montană, înainte de a cunoaște proiectul, a fost legat de faptul că ideea era susținută de președintele Traian Băsescu. „Eu am fost împotriva proiectului, înainte să îl cunosc, pentru că era susținut de Traian Băsescu. Am spus că dacă îl susține Traian Băsescu sigur e rău”, a relatat Ponta invitat la Antena 3, arătând că al doilea motiv a fost promisiunea de a vota împotrivă făcută mai multor europarlamentari între care și soția sa, Daciana Sârbu.

Ponta a admis, totodată, că „percepția că Guvernul susține proiectul e corectă” și a susținut că tehnologia exploatării prin cianuri „este perfect compatibilă cu ce se întâmplă în Europa”. „Nu poți să ignori demonstrațiile, dar nici să iei decizii pe baza demonstrațiilor”, este de părere premierul.

Indirect, Ponta a avut un mesaj și pentru Piața Universității: „Bun,occupy. Și după? Am o mare teamă că semnalul va fi că în România nu se poate face nimic. Nu există altă tehnologie decât cea cu cianuri acum. Noi respingând exploatarea facem o naționalizare. Naționalizăm resursele. E nevoie de 1,9 miliarde pentru exploatare pe care noi nu îi avem.Nu vreau să cădem în panta să-i dăm pe străini afară din România. Eu cred că ei fac foarte bine. Trăim într-o lume deschisă”, a spus Ponta.

În susținerea proiectului, premierul a pus la socoteală și cheltuielile pentru situl arheologic. „Pentru galeriile romane ne trebuie aproape 150 de milioane de euro, deocamdată nu-i avem. De aceea ministrul Culturii era așa de încântat că cineva investește 50 de milioane acolo”, crede el.

Mai mult, Ponta a insistat și asupra faptului că nu ar exista impedimente pentru un aviz de mediu, în ciuda opiniei contrare a protestatarilor. „Noi ar trebui conform legilor actuale să dăm avizul de mediu și să înceapă exploatarea. Pe legile actuale, eu ar trebui să dau aviz, lucru pe care trebuia să îl facă și alte guverne. Este deja un peisaj selenar acolo. Ceea ce am cerut e o garanție de patru ori mai mare pentru orice accident de mediu. (…) Vreau să luăm deciziile după ce punem toate lucrurile pe masă și România să aibă în continuare viitor, nu vreau să fie o țară săracă”, a adăugat Ponta.