Ponta: Salariile bugetarilor se majorează chiar dacă situația economică europeană se înrăutățește

Publicat: 14 05. 2012, 15:34
Actualizat: 11 11. 2012, 17:55

Premierul Victor Ponta a declarat din nou, luni, că salariile bugetarilor vor fi majorate chiar dacă situația economică europeană devine din ce în ce mai rea, el precizând că această măsură este deja prevăzută în deficitul bugetar.

Ponta a precizat că, în situația în care România ar avea probleme pe partea de încasări la buget, statul va trebui să facă alte economii pentru a majora salariile bugetarilor.

„Avem deja prevăzute în deficitul bugetar acest măsuri (de majorare a salariilor bugetarilor – n.r.). Dacă vom avea probleme pe partea de încasări la bugetul de stat, sigur că va trebui să facem alte economii”, a spus Ponta.

El a precizat că, cel puțin în 2012, România nu va avea probleme cu încasările din zona de exporturi.

„Dacă există probleme într-adevăr economice, știți că țările din UE reprezintă principalul partener comercial al României, în special pe zona de exporturi. Dacă există o reducere a cererii, inevitabil afectează și România, dar nu cred, cel puțin în acest an nu vor fi probleme de acest gen”, a spus Ponta.

Guvernul nu va renunța la a mai efectua a doua etapă de majorare a salariilor în sectorul bugetar nici dacă situația economică se va înrăutăți în semestrul II al anului, ci va tăia în acest caz din cheltuieli la alte capitole, a declarat premierul Victor Ponta la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de PRO TV.

El a precizat din nou că pentru bugetari este prevăzută o creștere cu 8% a salariilor de la 1 iunie și diferența până la recuperarea integrală de la 1 decembrie 2012.

Întrebat dacă Guvernul va renunța la a mai efectua a doua etapă de majorare a salariilor în sectorul bugetar în cazul în care situația economică europeană se va înrăutăți drastic în a doua parte a anului, premierul a răspuns negativ, precizând că în acest caz vor fi tăiate cheltuieli de la alte capitole.

El a amintit în acest context că fostul Guvern Ungureanu a început un lucru bun la ANAF, printr-un proces de reducere a evaziunii fiscale și de colectare mai bună a veniturilor la buget, și a precizat că speră și în încasări mai bune la buget prin eliminarea cheltuielilor „clientelare”.

Întrebat dacă Guvernul va efectua a doua tranșă de majorare a salariilor în sectorul bugetar „cu orice preț”, în cazul în care situația economică va fi sub așteptări spre finalul anului și în contextul în care Executivul nu are în prezent bani decât pentru prima etapă de reîntregire a salariilor, premierul a răspuns tot negativ.

„Nu cu orice preț, pentru că nu despre asta e vorba. Este vorba despre ceea ce am reușit să aflăm practic înainte de a intra în Palatul Victoria și în sediul Ministerului de Finanțe, pentru că noi am avut o situație specială: am negociat cu delegația Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale înainte de a fi învestiți în funcție și a pune piciorul fizic în Palatul Victoria și în Ministerul Finanțelor”, a spus șeful Guvernului.