Ponta și Dragnea, acuzați chiar din partid că duc țara în „epoca lui Stalin”. Vicepreședinte PSD: „În loc să mergem spre democrație, noi vrem să trecem la o formulă comunistă?”

Publicat: 12 12. 2014, 23:19

Vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, a comentat pentru gândul că în partid se dorește trecere la o „formă de comunism”, el întrebându-se retoric dacă liderii PSD vor să se întoarcă la „epoca Stalin”.

Reacția lui Stănescu, președinte al CJ Olt, a venit după ce președintele executiv al partidului, Liviu Dragnea, a propus ca șefii de Consilii Județene să nu mai aibă dreptul să fie și președinți de organizații. Paul Stănescu a adăugat că, dacă se dorește separarea funcțiilor politice de cele administrative, acest lucru ar trebui pornit de la funcția de premier.

Mai mulți comunicatori ai PSD au ieșit în acestă dimineață cu mesajul că toți parlamentarii social-democrați susțin propunerea lui Dragnea și Ponta privind separarea funcțiilor administrative de cele politice. În replică, Marian Oprișan și Paul Stănescu au cerut ca nici președintele PSD să nu mai poată fi premier, prin aplicarea acestui principiu de sus până jos. 

„Partidul ar trebui separat de chestiunea adminstrativă, dar asta ar trebui și la primul-ministru, peste tot. Noi îi susținem la conducerea partidului, atât pe Victor Ponta, cât și pe Liviu Dragnea. De aici încolo putem discuta orice. Acest principiu să se aplice peste tot și la București. Când se aplică un principiu, trebuie să fie valabil de sus până jos. Chiar e o idee bună asta a lui Liviu Dragnea, nu e o idee rea”, a afirmat Stănescu pentru gândul. Aceasta este cea de-a doua poziție a unui vicepreședinte PSD care cere ca funcția de premier să nu fie asumată de președintele PSD. Primul care a propus acest lucru a fost președintele UNCJR, Marian Oprișan, care este și vicepreședinte PSD. 

 

Paul Stănescu a avut o contrapropunere la anunțul lui Liviu Dragnea: desființarea Consiliilor Județene și a primăriilor. 

„Cu ce a propus Liviu Dragnea sunt de acord și eu propun mai mult, o să fie o propunere a mea și în UNCJR, și în cadrul partidului să desființăm Consiliile Județene, să desființăm funcția de președinte al CJ, să trecem la o formă comunistă până la urmă, că asta se vrea în care prefectul sau guvernatorul să conducă în teritoriu”, a fost poziția radicală a lui Paul Stănescu.

El a spus că, în „lumea vestică”, comunitățile locale își decid singure soarta.

„Cred că s-a ajuns prea departe, cred că în loc să trecem la o formă de democrație, cum privim cu bucurie spre vest, noi vrem să ajungem în altă parte. Din punctul meu de vedere, nu este bine să facem așa ceva, dar dacă se vrea, eu, unul voi fi de acord și voi propune desființarea CJ-urilor și a funcției de președinte de la CJ”, a spus vicepreședintele PSD.

Acesta s-a arătat deranjat de formula de baron care i se pune.

„Eu nu mă simt un baron local și nu m-am simțit niciodată un baron local, eu sunt un om simplu, care merge la Biserică, la Sfânta Liturghie, un om care face parte din comunitatea locală și eu cred că noi comunitățile locale noi trebuie să ne decidem singuri soarta. Eu o să propun să desființăm tot, vrem să ne întoarcem înapoi la epoca Stalin? Este o întrebare retorică”, și-a continuat Stănescu poziția.

Președintele PSD Olt a ținut să precizeze că sprijină în continuare echipa Ponta, Dragnea, dar dacă principiul se va aplica în teritoriu, nici la București președintele partidului nu poate să fie și premier.

Explicația lui Dragnea: Prea multă putere acumulată într-o funcție

„Vreau să explic de ce am ieșit cu această propunere și de ce o susțin: ceea ce se vede la televizor în ultimele zile și nu numai în ultimele zile, reprezintă efectul. O abordare serioasă are ca țintă cauzele. Și noi discutăm de două lucruri: există percepția că este acumulată prea multă putere într-o funcție, respectiv funcția de președinte de CJ – și politică și administrativă. Și în opinia mea, pe care o susțin și care are din ce în ce mai mulți susținători, trebuie separate aceste două funcții”, a reacționat Liviu Dragnea, după ce din teritoriu au început să apară nemulțumiri.

Vicepremierul a adăugat că la nivelul Consiliilor Județene, execuția să aparțină unui administrator public și nu șefului de CJ.

„Practic, propun ca președinții de CJ să aibă ca principală atribuție aceea de a coordona ședințele de CJ, de a le conduce și de a aproba în Consilii politicile de dezvoltare ale județului, iar ele să fie puse în practică, în execuție, de către administratorul public, care să ocupe această funcție prin concurs. Nici nu e nevoie să modificăm legislația, pentru că există în legislație calitatea de administrator public”, a spus Dragnea.

Președintele executiv a pledat pentru menținerea funcției de premier de președintele PSD, afirmând că acest cumul de funcții nu înseamnă tot acumulare de prea multă putere.