Ponta „speră” ca Antonescu să nu depună moțiune de cenzură

Publicat: 09 03. 2014, 20:19
Actualizat: 10 04. 2019, 02:18

O moțiune de cenzură la adresa Guvernului, pentru noul program, nu va trece în Parlament, în mod normal, fiind vorba de programul construit de USL, inclusiv cu prevederile legate de minorități, din care au fost eliminate lucrurile deja realizate, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

„În mod normal, nu va trece moțiunea”, a spus Ponta la România TV.

Premierul Victor Ponta și-a exprimat, sâmbătă, speranța ca liberalii să nu depună moțiune de cenzură pe programul stabilit împreună în USL și care, în proporție de 90%, este și al noului Guvern, el arătând că, dacă se va întâmpla acest lucru, nu va mai înțelege nimeni nimic.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Constanța, că nu a citit, deocamdată, programul Guvernului, dar că acesta va fi analizat, iar apoi liberalii vor decide dacă inițiază sau nu o moțiune de cenzură.