Ponta: Susțin actuala împărțire a țării, dar dacă sunt propuneri mai bune anul viitor, le discutăm

Publicat: 22 09. 2012, 11:27
Actualizat: 26 03. 2019, 08:25

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, la Târgu Mureș, că susține forma în care este acum împărțită România, dar dacă va exista o propunere mai bună, „la anul”, aceasta va fi discutată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victor Ponta a afirmat că susține actuala structură, însă, dacă va exista o propunere mai bună, va fi discutată „la anul”.

„Despre viitoarea împărțire pe regiuni a României, opinia Guvernului pe care îl conduc și a USL o știți foarte bine, 2013 trebuie să fie anul în care facem regiuni, județele rămân, nu se desființează, dar facem regiuni, noi propunem cele opt actuale. Dacă există o propunere mai bună, la anul, suntem gata să o discutăm”, a afirmat premierul.

Premierul Victor Ponta declara, în iulie, că propunerea USL este de a păstra cele opt regiuni economice de dezvoltare actuale, însă aceasta „nu e bătută în cuie, iar în 2013, după terminarea campaniei, este obligația tuturor, inclusiv a UDMR, de a participa la efortul de reorganizare administrativ-teritorială a țării.