Predoiu îl apără pe Iohannis: „Nu e vorba despre ignorarea acestei majorități”

Publicat: 27 12. 2016, 19:45
Actualizat: 28 12. 2016, 06:54

This browser does not support the video element.

„Am urmărit declarațiile domnilor Dragnea și Tăriceanu, asistați de colegul domniilor lor. Ce pot să spun este că mă frapează două aspecte. Primul este acela că nu au pomenit niciun text legal în fundamentarea propriilor poziții. Doi, faptul că mistifică declarația președintelui de astăzi (…) Președintele are, potriivt Consituției, dreptul suveran de a numi, de a desemna o persoană propusă pentru funcția de prim-ministru sau de a respinge propunerea. Mai departe, președintele a spus foarte limpede astăzi că așteaptă o nouă propunere din partea coaliției PSD-ALDE. Deci, nu este vorba despre ignorarea acestei majorități, dimpotrivă, președintele a transmis semnalul clar că respectă această majoritate, dar așteaptă o propunere care să fie agreată potrivit dreptului său constituțional de a numi primul ministru”, a declarat Predoiu. 
 
Vicepreședintele Camerei Deputaților a explicat că votul popular nu îi impută lui Liviu Dragnea dreptul de a ignora prevederile constituționale și legale și că îi dă responsabilitatea de a pune în aplicare programul prezentat în campania electorală, pe care alegătorii l-au votat. Predoiu a reiterat că Iohannis nu a făcut altceva decât să respecte un drept constituțional pe care îl are, acela de a refuza o propunere de premier.  
 
„Singurul argument pe care domnul Dragnea l-a invocat în nenumărate rânduri a fost cel legat de votul popular. Dar votul popular dă dreptul și chiar crează obligația pentru majoritatea care guvernează să pună în aplicare programul de guvernare așa cum a fost el prezentat în alegeri. Niciun vot popular nu poate să îi transfere domnului Dragnea dreptul de a ignora Constituția și de a ignora legile țării”, a explicat Predoiu. 
 
În ceea ce privește declarația lui Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat că Klaus Iohannis i-a spus că „va face tot ce îi stă în putință ca să nu numească un premier al PSD”, Cătălin Predoiu a afirmat că astfel de declarații nu își au locul aici și că președintele Senatului nu ar trebui să atribuie președintelui niște vorbe pe care nu le poate susține cu dovezi. 
 
„Domnul Tăriceanu a făcut mai multe declarații care nu își aveau rostul aici. Ne-a vorbit și despre Regina Angliei și despre alte sisteme constituționale. Invocă o serie de vorbe pe care le atribuie președintelui și pe care nu le poate dovedi (…) Rămâne să dăm crezare textelor care sunt foarte limpezi. Până la urmă, trebuie să ne raportăm la lege. Președintele este obligat să țină cont de legile constituționale și de interesele statului român, nu doar de cele ale PSD-ului și ale majorității, atunci când face o desemnare sau respinde o desemnare. Deci, președintele a procedat consituțional, legal și în acord cu interesele românilor”, a explicat Predoiu. 
 
Acesta a condamnat faptul că Liviu Dragnea a trecut peste statutul său atunci când a făcut o desemnare de care nu știa nimeni din partid, așa cum a declarat chiar el în momentul nominalizării.