Președintele Consiliului Județean Neamț, reținut pentru corupție. Câți bani ar fi primit PSD-istul ca să intervină la ANI

Publicat: 18 01. 2018, 15:17
Actualizat: 18 01. 2018, 16:47
Procurorii militari din DNA, dosar ce vizează STS

„În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală. Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari”, se arată în comunicatul DNA.

Pe 19 ianuarie acesta va ajunge în fața judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Liderul PSD Neamț a fost unul dintre cei care au solicitat, de urgență, convocarea Comitetului Executiv al PSD, ședința în care s-a decis retragerea sprijinului politic în cazul lui Mihai Tudose. Ulterior, miercuri, după desemnarea Vioricăi Dăncilă de către președintele României, Arsene spunea că se simte mândru să facă parte „din partidul care dă României prima femeie prim-ministru”, felicitând-o pe aceasta.

„Apreciez că președintele Iohannis a dat dovadă de responsabilitate și a refuzat să dea curs propunerilor iresponsabile ale celor din opoziție, acceptând propunerea PSD pentru funcția de premier în persoana Vioricăi Dăncilă, o persoană extrem de deschisă dialogului și care va asigura o colaborare foarte bună cu membrii coaliției, astfel încât deciziile Guvernului să se bucure de sprijinul coaliției formate din PSD și ALDE. Îi doresc mult succes Vioricăi Dăncilă în noua sa calitate și sper ca, prin munca depusă, toate angajamentele pe care ni le-am asumat în fața românilor să fie duse la capat. Sunt mândru că fac parte din partidul care dă României prima femeie prim-ministru”, este mesajul scris de Ionel Arsene cu o zi înainte de a fi reținut.