Prima persoană care refuză să se prezinte în fața comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor. Fifor: „Discutăm și luăm o decizie”

Publicat: 29 05. 2017, 12:04

„V-am distribuit scrisoarea doamnei Ana-Maria Pătru. Declină prezența la lucrările Comisiei și ne trimite un document pe care vă rog să îl analizați și o să discutăm ulterior”, a spus, luni, președintele Comisiei, Mihai Fifor.

La întrebarea senatorului USR, Mihai Goțiu, ce se poate face în cazul în care Ana-Maria Pătru refuză să vină la audieri, Fifor a precizat că o decizie în acest sens urmează să fie luată la finele ședinței de azi.

„Hotărârea spune foarte clar ce putem face, rugămintea mea este să ne uităm peste materialul trimis și la finele ședinței de azi discutăm și luăm o decizie”, a răspuns Fifor.

Reamintim că fostul președinte al AEP, Octavian Opriș, preciza, săptămâna trecută, în fața Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, că vicepreședintele AEP la momentul respectiv, Ana-Maria Pătru, avea în birou un portret cu Traian Băsescu și că nu se sfia să arate afinități cu acesta și PDL.

„Un vicepreședinte al AEP a fost suprins de către oameni din presă la o chermeză, la o întrunire cu cei din zona unui partid politic, respectiv a PDL, cu Traian Băsescu, parcă era și fiica sa, era o aniversare. Asta este conduita pe care a avut-o Ana-Maria Pătru. Ea nu se sfia niciodată să arate afinitățile pe care le are cu zona PDL și cu Traian Băsescu. Chiar în biroul ei avea și un portret cu Traian Băsescu. Sigur că era recunoascătoare, fiindcă el a numit-o”, declara Opriș, la acel moment, despre Ana-Maria Pătru.

 Opriș a arătat că i-a atras atenția acesteia față de situația creată.

„Fără îndoială că i-am atras atenția, dar era tardiv, spunându-i despre calitatea pe care o are, dacă conștientizează că această calitate impune anumite restricții în ceea ce privește relațiile personale, sociale, etc., nu mai spun relațiile politice, care au o conotație cu totul aparte”, mai spunea Opriș.

Octavian Opriș a fost președinte AEP în 2009, anul alegerilor prezidențiale care constituie obiectul Comisiei de anchetă parlamentară, el fiind numit de PSD.

În 2009, Ana-Maria Pătru era vicepreședinte al AEP.