Prima reacție a lui Băsescu după condamnarea Elenei Udrea

Publicat: 28 03. 2017, 19:43

„O decizie nedreaptă, care nu e acoperită de fapte! Cum poți să acuzi de abuz în serviciu un ministru care nu a semnat nicio hârtie la achiziții?”, a declarat pentru MEDIAFAX Traian Băsescu.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au condamnat-o, marți, pe Elena Udrea pentru trei infracțiuni de luare de mită la cinci, patru și respectiv șase ani de închisoare, iar pentru abuz în serviciu, fostul ministru al Turismului a primit o condamnare tot de șase ani de închisoare, pedepsele fiind contopite, în final instanța dispunând șase ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea. Aceasta a fost achitată pentru infracțiunea de tentativă de folosire de declarații false sau incomplete.

În același dosar „Gala Bute”, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.

Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoș Botoroagă la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanța supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală și trei ani pentru încă o infracțiune de evaziune fiscală, instanța contopind pedepsele și dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracțiunile de participație improprie la abuz în serviciu și folosirea influenței.

Decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) nu este definitivă.

Magistrații au mai dispus ca Elena Udrea să plătească suma de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autorittatea Națională pentru Turism și pe fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, să plătească către Ministerul Finanțelor 737.507 lei despăgubiri civile, plus dobânzi și penalizări.

La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte. Alături de Udrea, au fost trimiși în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.