Prima reacție din PSD după mutarea anchetei OUG 13 la Parchetul General: „Este deplasată”

Publicat: 27 02. 2017, 13:22

Solicitat să comenteze faptul că DNA a transmis luni la Parchet Dosarul privind OUG 13, pentru continuarea cercetărilor, printre fapte fiind și distrugerea de probe, Dobre a precizat: „PSD nu poate să facă o evaluare a a unei anchete în curs, așa cum știți foarte bine. Vom vedea care sunt probele sau care sunt detaliile pe care le oferă Justiția din acest punct de vedere. Sigur, nu știm care sunt lucrurile interne din ministerul Justiției. Deocamdată faptul că DNA a trimis acest dosar mi se pare un gest, să spunem, oarecum firesc”.

El a arătat că PSD are același punct de vedere în ceea ce privește OUG 13 ca și CCR, respectiv acela că această ordonanță a fost legală și temeinică.

„Cred că lucrurile vor trebui lămurite cât mai repede pentru că această discuție despre abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe trebuie clasată cât mai repede pentru că Guvernul trebuie să-și continue activitatea cu motoarele la maxim”, a susținut Dobre.

El a mai spus că distrugerea unor probe este la nivel de zvon în acest moment.

„Despre distrugerea unor probe, la Guvern, dacă această informație va fi confirmată de Justiție, vom discuta. Deocamdată este doar un zvon, nu avem nicun fel de date despre acest lucru”, a spus Dobre.

Întrebat dacă în opinia PSD se anchetează abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe sau, de fapt, se anchetează modul în care a fost elaborată OUG 13, Dobre a spus: „Anchetarea acestei abilitări a Guvernului de a emite ordonanțe este deplasată atât timp cât avem o decizie clară a Curții Constituționale în acest sens”.