Primarul Iașiului, revoltat de descinderea DIICOT: „Bin Laden a fost prins şi anihilat cu 42 de puşcaşi marini. Ieri la Iaşi au fost 46”

Publicat: 15 12. 2022, 19:45
Actualizat: 15 12. 2022, 19:49

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, s-a arătat deranjat de acțiunea în forță a DIICOT pe care o compară cu operațiunea specială a Statelor Unite de eliminare a unuia dintre cei mai căutați teroriști din istorie, Osama Bin Laden.

„Calitatea mea cu care m-am prezentat la audieri la DIICOT a fost cea de suspect motivată de semnarea tuturor autorizaţiilor de construire ale unui investitor local, actele fiind emise din 2015 până în prezent. Bin Laden a fost prins şi anihilat cu 42 de puşcaşi marini. Ieri la Iaşi au fost 46.

Efectele sigur că nu sunt aceleaşi, dar modalitatea de acţiune a fost cât se poate de evidentă şi vizibilă. Cum ar trebui să se petreacă lucrurile într-un stat de drept? O instituţie îţi cere documente. Dacă nu eşti în stare să le dai la termen, din neştiinţă sau din rea-voinţă, atunci instituţia poate apela şi la alte măsuri”, a declarat primarul Iașiului, Mihai Chirica.

Edilul precizează că instituția pe care o conduce transmite un volum imens de documente către diverşi beneficiari, iar instituțiile abilitate trebuie să-și facă corect datoria si să aducă toate probele pentru a susține acuzarea.

„Avem 4,9 milioane de file într-un an care sunt transmise către diverşi beneficiari. Instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria şi să culeagă datele pentru a judeca în mod obiectiv pentru o faptă pe care ei o consideră suspectă”, a explicat Chirica.

Chirica a mai declarat că întreg aparatul de conducere al Primăriei a fost chemat miercuri la audieri, adăugând că, dacă există vinovaţi, atunci acele persoane să plătească.

„Nu am nici cea mai mică emoţie referitoare nu doar la această cauză, ci la orice altă cauză pentru care s-au cerut documente. Ştiu foarte clar ce fac şi cum fac. Eu sunt demnitarul acestei primării. În spatele meu este un aparat de 679 de persoane. Orice persoană care nu îşi face treaba cum se cuvine, fie din rea-voinţă, fie din nepricepere, trebuie să plătească. Dacă este din rea-voinţă plăteşte penal”, a adăugat Chirica.

Mihai Chirica, plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile

Primarul Mihai Chirica a fost plasat de procurorii DIICOT sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după audierea într-un dosar în care mai mulţi angajaţi ai Primăriei Iaşi sunt cercetaţi cu privire la autorizarea unor construcţii.

„A fost extins cazul din 2020 al domnului Zamoşteanu (un om de afaceri din Iaşi – n.r). Bineînţeles, tot pe probleme legate de urbanism, acelaşi blestem care urmăreşte de multă vreme situaţia din Iaşi.

Mi s-a adus calitatea de suspect şi după aceea cea de inculpat în acest dosar. Va trebui să interacţionez mai puţin cu Direcţia de Urbanism şi cei care acţionează în zonă. În rest, îmi voi exercita (funcţia – n.r) şi ne vom vedea mâine la birou”, a declarat primarul Mihai Chirica, după ce a ieşit de la audieri.

Primarul Iașiului și-a delegat atribuțiile

Edilul a precizat că în perioada în care se află sub control judiciar îşi va delega atribuţiile. El a anunţat, totodată, că va contesta în instanţă decizia procurorilor de a-l plasa sub control judiciar.

„Există o oarecare dezamăgire, din perspectiva aceasta, pentru că nu e tocmai aşa cum se vorbeşte. Asta se va demonstra mai departe în instanţă. E oboseală şi puţin cam mult stres pentru această situaţie”, a mai declarat primarul.

Anterior audierilor de la sediul DIICOT, care au durat aproape patru ore, primarul a petrecut alte opt ore la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi.

Ce acuzații aduc procurorii DIICOT?

Procurorii DIICOT Iaşi şi poliţiştii BCCO Iaşi, Suceava, Vaslui şi Botoşani, împreună cu luptători din cadrul SAS Iaşi au efectuat, miercuri, 24 de percheziţii într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni, printre care abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei. În urma descinderilor, 30 de persoane au fost conduse la audieri.

„Activităţile sunt efectuate în continuarea cercetărilor în cauza privind constituirea unui grup infracţional organizat şi vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism”, se preciza într-un comunicat de presă al DIICOT.

Descinderile au avut loc într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în vederea obţinerii unui folos necuvenit, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Printre cei care au fost audiaţi până acum sunt primarul Mihai Chirica, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, care acum este şef Serviciu Relaţii Comunitare şi Politici Publice, mai mulţi angajaţi de la Serviciul Juridic, Direcţia de Urbanism, precum şi secretarul Consiliului Local, Denisa Ionaşcu.

Sursa: Ziare.com