Procesul lui Dan Voiculescu se reia pe 31 ianuarie. ICCJ a admis o cerere a DNA de urgentare

Publicat: 25 01. 2013, 15:39
Actualizat: 03 07. 2013, 23:48

Procesul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care este inculpat senatorul Dan Voiculescu, va fi reluat în 31 ianuarie de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a admis cererea procurorilor anticorupție de urgentare a judecării cazului.

La momentul în care a fost sesizată ICCJ, termenul stabilit aleatoriu a fost de 25 aprilie 2013 și a căzut la completul de trei judecători format din Ioana Bogdan, Cristina Rotaru și Ionuț Matei, considerat „completul negru” de la instanța supremă în urma pedepselor aspre pe care le dă.

Potrivit practicii, ar fi trebuit ca dosarul să fie repartizat la completul ICCJ ce a fost învestit inițial (în 2009-n.r.), pentru continuitate, respectiv la completul condus de judecătoarea Corina Jijie, împreună cu Lavinia Lefterache și Mariana Ghena, însă conducerea instanței supreme a decis altfel.

Judecătorii instanței supreme au admis în 16 ianuarie 2013 o cerere făcută de procurorii anticorupție prin care solicitau judecătorilor preschimbarea termenului de judecare, stabilit inițial pentru 25 aprilie 2013.

Concret, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a arătat că durata stabilită pentru începerea judecății în acest caz este prea mare și astfel au cerut acordarea unui termen mai recent pentru începerea dezbaterilor.

Acest dosar s-a întors la începutul lunii ianuarie 2013 la instanța supremă, după ce Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare în favoarea ICCJ urmare a faptului că Dan Voiculescu a câștigat un mandat de senator.

În 29 iunie 2012, după aproape trei ani de dezbateri în acest caz, instanța supremă a trimis dosarul lui Dan Voiculescu la Tribunalul București, întrucât acuzatul demisionase din funcția de senator, calitate pe care a recâștigat-o în urma alegerilor Legislative din decembrie 2012.

Surse judiciare afirmau, în iunie 2012, ca Voiculescu urmărește să câștige timp pentru a i se prescrie faptele de care este acuzat, motiv pentru care și-a dat demisia din Parlament, pentru ca dosarul să se întoarcă la Tribunalul București, iar după ce va fi reales senator cazul să ajungă iar la ICCJ.

La începutul lunii decembrie 2008, președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, instanța competentă a judeca fiind atunci Tribunalul București.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Dan Voiculescu, acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, membru al Adunării Generale a Acționarilor (AGA) și al Consiliului de Administrație (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA și director general al SC Bioprod SA București, este acuzat de „folosire, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite și spălare de bani, ambele în formă continuată”.

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată și pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiș, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnișoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene și Flavius Adrian Pop. Toți aceștia sunt acuzați de complicitate la stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de cea reală a bunurilor aparținând agenților economici la care statul este acționar, comisă în acțiunea de privatizare în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general și membru al AGA și, ulterior, al CA al ICA SA București. El este acuzat și de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 3 martie 2009, Tribunalul București și-a declinat competența de a judeca acest caz, întrucât Voiculescu obținuse un mandat de senator în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008.