Proiect în Parlament: Deputații și senatorii să fie mobilizați în caz război / Fost președinte CCR: „E o nebunie” / Ce prevede Constituția

Publicat: 03 07. 2025, 12:02
Actualizat: 03 07. 2025, 12:12

Un proiect de lege care prevede mobilizarea sau concentrarea parlamentarilor în caz de mobilizare, stare de asediu sau război a fost depus la Senat de senatorul SOS România, Ninel Peia. Cum deputații și senatorii sunt în vacanță, cel mai probabil proiectul va intra în circuitul parlamentar din luna septembrie.

În caz de mobilizare, stare de asediu sau război, deputaţii şi senatorii au aceleaşi obligaţii militare ca orice alt cetăţean român, urmând a fi concentraţi sau mobilizaţi potrivit prevederilor legale în vigoare”, se arată în proiectul de lege.

Inițiativa a fost creată cu scopul de a modifica articolul 26 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, care prevede că „pe durata exercitării mandatului de parlamentar deputații și senatorii nu pot fi concentrați sau mobilizați”.

„E o prostie chestia asta”

Contactat pentru un punct de vedere asupra constituționalității unei asemenea propuneri, Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României, a declarat pentru Gândul că o astfel de mobilizare nu ar putea fi posibilă.

„E o nebunie, pentru că Parlamentul trebuie să fie în sesiune pe toată durata războiului. Scrie în Constituție: în stare de război, președintele convoacă Parlamentul și Parlamentul rămâne convocat până la finalizarea stării de război.

Deci, e o prostie chestia asta. Parlamentarul trebuie să stea acolo, pentru că trebuie să fie Parlamentul în funcție pe toată perioada”, a spus Augustin Zegrean, pentru Gândul.

Articolul 93 din Constituție prevede următoarele:

(1) Președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență, în întreaga țară ori în unele localități, și solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență și funcționează pe toată durata acestora”, se arată în legea fundamentală a României.

FOTO: Mediafax / Andreea Alexandru

CITEȘTE ȘI:

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu liderii de SINDICATE: Propunerile vor fi analizate și incluse în pachetul de măsuri, dacă va fi posibil

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Au fost eliberate şi peste 100-200 de CONCEDII medicale într-o singură zi, mai mult decât este posibil fizic”

Cristian RIZEA, eliberat condiționat din penitenciar: Decizia Tribunalului Ilfov