Proiectul lui Dragnea privind reducerea TVA de la 9 la 5% a primit undă verde de la comisia de buget a deputaților

Publicat: 03 09. 2019, 15:58

Proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea, care prevede aplicarea unor facilități fiscale în ceea ce privește TVA -ul pentru micii întreprinzători a primit raport favorabil din partea Comisiei de buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților cu amendamentele respinse și admise de aceasta, existând o abținere din partea deputatului USR Cosette Chichirău. Proiectul de lege a fost asumat de toată Comisia de buget, finanțe și bănci, cu excepția deputatului USR Cosette Chichirău.

Proiectul de lege a fost asumat de toată Comisia de buget, finanțe și bănci, cu excepția deputatului USR Cosette Chichirău.

Astfel, inițiativa legislativă prevede reducerea TVA de la 9 la 5% pentru „îngrășăminte, fertilizatori naturali și pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse destinate însămânțării sau plantării, precum și pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, prevăzute prin ordin comun al ministrului Finanțelor Publice și ministrului Agriculturii”.

Această reducere a TVA urmează să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2020.

Inițiativa legislativă aparține fostului președinte al Camerei Deputaților Liviu Dragnea.

Senatul a adoptat inițiativa pe 20 iunie 2017.

Camera Deputaților urmează să voteze raportul de admitere al Comisiei de buget, în calitate de for decizional.

Deputații din comisia de buget, finanțe și bănci au respins în integralitate articolul II și punctul 2 din Articolul I.

Articolul II din proiectul de lege a fost respins în integralitate prin vot în cadrul comisiei. Acesta prevedea printre altele modificarea și completarea Legii privind Codul Fiscal (227/2015), în sensul introducerii unor facilități fiscale în materia taxei pe valoare adăugată(TVA) prin stabilirea unei cote reduse (5%) aferentă anumitor categorii de bunuri și servicii și prin menționarea unor reguli în amteria special de scutire pentru întreprinderile mici. De asemenea se prevede modificarea plafonului cifrei anuale de afaceri până la care o persoană impozitabilă poate aplica scutirea de TVA, plafon care se majorează de la 65.000 de euro(220 000 lei) la 88.500(300 000 lei) stabilind și regulile referitoare la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici, aplicabile în 2017.

Punctul 2 al Articoului I din proiectul de lege a fost respins prin vot de către comisie. Punctul 2 presupune adăugarea literei d) în articolul 291 din Codul Fiscal care prevede livrarea de îngrășăminte, fertilizatori naturali și pesticide utilizate îna gricultură, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau planării, precum și prestările deservicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanțrlor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

Totodată, proiectul de lege a mai suferit o modificare în ceea ce privește Articolul III, al cărui nou text prevede aplicarea punctului 3 din Articolul I începând cu 1 ianuarie 2020.

Potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal, se reduce TVA de la 9 la 5% pentru „îngrășăminte, fertilizatori naturali și pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse destinate însămânțării sau plantării, precum și pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, prevăzute prin ordin comun al ministrului Finanțelor Publice și ministrului Agriculturii”.

Propunerea legislativă a fost inițiată de președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Senatul a adoptat inițiativa pe 20 iunie 2017.

Proiectul de lege urmează să ajungă în plenul Camerei Deputaților pentru dezbatere și vot, în calitate de for decizional.