Proiectul UDMR: În Ținutul Secuiesc se înființează o Curte de Apel cu reședința la Târgu Mureș

Publicat: 18 09. 2014, 20:11
Actualizat: 18 09. 2014, 20:12

Potrivit proiectului UDMR de autonomie a Ținutului Secuiesc prezentat, joi, de președintele Uniunii, Kelemen Hunor, prin această reorganizare competența Curții de Apel Târgu Mureș se extinde și asupra județului Covasna, care nu va mai aparține de competența Curții de Apel Brașov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În Ținutul Secuiesc se înființează o Curte de Apel cu reședința în municipiul Târgu Mureș prin reorganizarea Curților de Apel Târgu Mureș și Brașov. Prin această reorganizare, competența Curții de Apel Târgu Mureș se extinde și asupra județului Covasna, care nu va mai aparține de competența Curții de Apel Brașov. Numărul magistraților aparținând comunităților române și maghiare de la Curtea de Apel Târgu Mureș, respectiv Tribunalele județelor Covasna, Harghita și Mureș, precum și a judecătoriilor din aceste județe, trebuie să fie în acord cu ponderea acestor comunități din teritoriile arondate”, se arată în documentul citat.

În proiect se precizează că ponderea respectivă se va realiza treptat, odată cu vacantarea posturilor de magistrați.

„Președinții sunt numiți de către președintele țării la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Un judecător ales dintre judecătorii aparținători comunității maghiare din regiunea Ținutul Secuiesc va face parte din Consiliul Superior al Magistraturii și va participa la judecarea tuturor cauzelor care privesc această regiune. Președintele regiunii, prin delegarea de competență de către președintele țării, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind organizarea judiciară, va numi, destitui, revoca mediatorii din regiune”, se subliniază în proiectul UDMR.

De asemenea, proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc prevede că actele administrative ale instituțiilor și organelor administrației publice cu sediul în regiune, care ating principiile de egalitate dintre cetățenii aparținători diferitelor comunități naționale, pot fi contestate în fața secției contenciosului administrativ de pe lângă Curtea de Apel de către Consiliul regional sau cel județean.

Proiectul UDMR de autonomie a Ținutului Secuiesc are 97 de articole și va fi postat pe site-ul Uniunii în limbile română și maghiară, dar va fi tradus și în engleză.

Potrivit proiectului UDMR de autonomie a Ținutului Secuiesc, regiunea formată din județele Harghita, Covasna și Mureș ar trebui să se constituie „ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar și indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituție și prezentului statut”.

Proiectul prevede ca regiunea să fie condusă de un Consiliu regional și unul executiv cu președinte care să participe la ședințele Guvernului României la care sunt tratate probleme care privesc regiunea.