Raluca Turcan: Primesc telefoane de amenințare în fiecare zi. Sunt persoane care mă amenință cu moartea

Publicat: 08 07. 2012, 14:54
Actualizat: 09 07. 2012, 11:18

Vicepreședintele PDL Raluca Turcan spune că primește câte zece telefoane de amenințare pe zi, dar că este „liniștită”, declarația fiind făcută, duminică, în contextul în care o persoană a întrerupt conferința de presă pe care aceasta o susținea la Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX

Vicepreședintele PDL Raluca Turcan a declarat că în ultima perioadă primește câte zece telefoane de amenințare pe zi, la fel ca în timpul campaniei electorale, când a depus plângere la Poliție.

Afirmația a fost făcută în contextul în care un bărbat a intrat în sediul PDL situat în centrul Sibiului, în timp ce deputatul PDL susținea o conferință de presă.

„Să discutați că ne-ați tăiat pensiile, de patru luni nu am ce mânca, asta să discutați. Suntem oameni bătrâni, ne-ați tăiat pensiile de handicap. Am lucrat 47 de ani într-o întreprindere și dumneavoastră mi-ați tăiat pensia. Mai ai curajul să vii să zâmbești! Suntem 950 de oameni în situația asta, de luni nu am luat banii. Nu am ce mânca, nu mă angajează nimeni. Aveți tupeul să veniți în fața noastră. Să vă prindem pe aici cu domnul Băsescu, să vedeți ce veți păți. Să nu aveți tupeul să veniți în Sibiul ăsta. Mi-ar crăpa obrazul de rușine. Vă sparg geamul și să mă bage în pușcărie că măcar acolo nu-mi trebuie bani, că am ce mânca”, a strigat bărbatul.

În timp ce deputatul PDL încerca să îl poftească afară pentru a-și relua conferința, acesta i-a spus: „Nu la revedere, că vă voi urmări, zi și noapte”.

„Probabil face parte din seria persoanelor care în ultimele zile mă amenință cu moartea. Asta este realitatea – primesc telefoane în care sunt amenințată, dar mergem mai departe, telefoane cu mesaje vocale. Una din persoane este aceeași din perioada campaniei electorale. Am făcut atunci plângere. Mă gândesc dacă să mai fac, dar asta e viața. Până la urmă fiecare cetățean al acestei țări trebuie respectat”, a comentat deputatul PDL.

Potrivit acesteia, cel care i-a trimis amenințări în timpul campaniei a fost identificat, însă nu știe ce măsuri a luat Poliția.

Întrebată dacă va lua vreo măsură și împotriva celor care îi trimit în această perioadă mesaje amenințătoare, Turcan a spus că nu.

„Nu iau nicio măsură, eu mă simt foarte liniștită, atâta timp cât sunt împăcată cu mine însămi. (…) cred că primesc zece telefoane pe zi. Nu mi-e frică, pur și simplu. Nu am niciun motiv să îmi fie frică”, a conchis ea.