Răspunsul spumos al lui Petre Daea pentru UDMR: „Dacă mă gândesc și acum mi-e rău”

Publicat: 28 01. 2018, 15:52
Actualizat: 28 01. 2018, 15:55

„Nu, acolo este sediul materiei. Acolo este și meiul, și orzoaica pentru bere, acolo este ;i industria alimentară.” a fost răspunsul lui Petre Daea la întrebarea jurnaliștilor despre posibilitatea ca în Ministerul Agriculturii să fi fost conceput programul de guvernare. 

Întrebat despre o declarație recentă legată de faptul că nu ar mai fi consumat alcool de mai bine de 30 de ani, Petre Daea a vrut să fie cât mai clar : 

„În 1968 m-am îmbătat. Dacă mă gândesc, și acum mi-e rău”, a fost răspunsul care a stârnit zâmbetele jurnaliștilor în Parlament. 

Răspunsurile ministrului Agriculturii, confirmat pentru continuarea mandatului și în Guvernul Dăncilă de către membrii CEx PSD, vin în contextul în care liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că și-a îndemnat colegii să studieze programul de guvernare pentru că i s-a spus că „arată de parcă ar fi fost scris în Ministerul Agriculturii, între două beri”

„A citit cineva programul de guvernare? Știu că Balint l-a citit și mi-a spus că arată de parcă ar fi fost scris în Ministerul Agriculturii, între două beri. Se va decide săptămâna viitoare referitor la acest plan de guvernare și ar fi foarte bine dacă v-ați exprima și voi părerea. Eu aș fi foarte bucuros ca mâine dimineață să citiți acest program de guvernare și să ne spuneți ideile voastre până luni dimineața. Avem și noi idei referitoare la perioada următoare pe care vrem să le prezentăm. Toate aceste acorduri sunt pe termen lung”, a transmis Kelemen Hunor, cu ocazia participării la ceremonia de aniversare a 15 ani de la înființarea Conferinței Tineretului Maghiar.