Reacția Ambasadei SUA, după ce Camera Deputaților a respins arestarea deputatului PSD Ion Ochi

Publicat: 30 04. 2015, 17:50

„Așa cum am declarat anterior, nu comentăm cazuri individuale, dar unul dintre principiile de bază ale democrației este că toți oamenii sunt egali în fața legii. Nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere”, se arată în răspunsul misiunii diplomatice.

Camera Deputaților a respins, miercuri, cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, fiind înregistrate 108 voturi „pentru” și 152 „împotrivă”.

Deputații s-au exprimat asupra solicitării DNA prin vot secret cu bile.

Deputatul PSD Ion Ochi a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, unde se discuta cererea DNA privind arestarea sa preventivă, că nu credea să ajungă vreodată subiect de spectacol mediatic și că în pofida dificultăților a rămas un om onest și are toată deschiderea pentru justiție.

„Nu credeam vreodată să ajung să fiu subiect de spectacol mediatic. E trist să ajungi în fața Parlamentului să fii nevoit să te dezvinovățești când ești nevinovat”, a spus Ochi în fața deputaților.

El a explicat că atunci când era vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov a susținut reabilitarea unui drum județean și au existat suspiciuni cu privire la atribuirea contractului de achiziție publică, dar DNA Brașov a dat în 2014 neînceperea urmăririi sale penale.

Ochi a relatat că același dosar a fost redeschis în 2015, cu același fapte, iar DNA cere arestarea sa preventivă, având în vedere calitatea sa de parlamentar și de membru al unui partid aflat la guvernare.

„Calitatea de parlamentar nu reprezintă un argument serios și suficient pentru privarea de libertate a unui parlamentar. Aceasta ar însemna, prin reducerea la absurd, că orice parlamentar, membru al unui partid aflat la guvernare și care este supus urmăririi penale, ar trebui arestat preventiv. Această concluzie este discriminatorie și contrară principiului egalității cetățenilor în fața judecății. O asemenea motivare nu poate justifica propunerea de arestare preventivă”, a spus Ochi.

El a adăugat că se întreabă ce s-a schimbat față de 2014 când s-a dat neînceperea urmăririi sale penale, de acum este „bun de legat”.

„Pe tot parcursul mandatului meu de vicepreședinte de CJ am fost dominat de sentimentul bunei-credințe și al echității. Mi-am făcut datoria, am respectat legile, instituțiile, oamenii. Am considerat că ce e bine pentru toți, e bine pentru oameni. În pofida dificultăților pe care le-am avut ca om în viața mea, am rămas un om cinstit, om onest. Eu nu doresc nimănui dificultăți chinuitoare și tulburări chinuitoare. Am toată deschiderea pentru justiție și fac tot ce pot pentru aflarea adevărului. Ca parlamentar, când se pune problema restrângerii libertății unui om, nu voi fi niciodată de acord ca în România, excepția să devină regulă”, a conchis Ochi.

Comisia juridică a avizat favorabil, luni, solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi.

DNA a cerut, săptămâna trecută, Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat că în perioada în care a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov a aprobat contracte cu dedicație.

Ochi este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.