Reacția PNL la fuziunea PMP-UNPR: Este oficializarea unui mariaj dintre Băsescu și Oprea

Publicat: 12 07. 2016, 19:35
Actualizat: 29 03. 2019, 08:22

„Partidul Național Liberal consideră că fuziunea dintre PMP și UNPR nu reprezintă o surpriză. Fuziunea este doar oficializarea unui mariaj neformalizat care durează de ani de zile între Traian Băsescu și Gabriel Oprea, nu reflexia unui proiect politic serios. Relația dintre liderii PMP și UNPR este demult cel puțin o colaborare foarte bună, dacă nu o prietenie strânsă”, susține PNL, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Liberalii susțin că fostul lider al UNPR Gabriel Oprea este „un personaj reevaluat în repetate rânduri de Traian Băsescu, de la «Mafia lui Năstase» și «lacheul lui Ponta» la «general avansat de 4 stele»”.

PNL consideră că fuziunea dintre PMP și UNPR este „doar un gest disperat de supraviețuire” al liderilor celor două partide.

„Prin această alianță se confirmă faptul că am trecut de la două partide mici la o fuziune al cărui potențial electoral se apropie de marja de eroare. PMP nu face altceva decât să se transforme în «soluția imorală» a democrației românești”, mai spun liberalii, potrivit sursei citate.

UNPR va fuziona prin absorbție cu PMP, a anunțat marți liderul PMP, fostul președinte Traian Băsescu. Decizia a fost luată după ce, săptămânile trecute, liderii UNPR au avut discuții cu liberalii pe tema unei eventuale fuziuni.