Revizuirea Constituției. Șefii regiunilor, aleși de primari. Ce spune Ponta despre cerințele UDMR

Publicat: 04 01. 2013, 00:11
Actualizat: 12 01. 2013, 10:18

Împărțirea în opt regiuni de dezvoltare care să aibă personalitate juridică și șefi aleși nu de electorat, ci de către primari. Așa arată planul de reorganizare administrativ-teritorială al lui Victor Ponta în perspectiva revizuirii Constituției, în prima parte a acestui an.

Primul pas, înființarea unui Forum constituțional, a fost discutat astăzi și cu președintele Traian Băsescu, spune Victor Ponta. „Consiliile județene rămân ca structuri, dar și consiliile județene și guvernul vor transfera atribuții către regiuni. Acum regiunea nu are personalitate juridică.Din punctul meu de vedere, și mă bazez pe lucruri care se pot realiza, soluția este să avem alegeri indirecte. Președintele consiliului regional și consiliul regional să fie aleși de toți primarii regiunilor respective”, a explicat liderul PSD într-o intervenție telefonică la RTV.

Înainte de 9 decembrie, Victor Ponta avansa ideea că alegerile regionale ar putea să se suprapună cu cele europarlamentare din 2014, dând astfel de înțeles că șefii regiunilor vor fi aleși direct de electorat, simultan cu deputații europeni.

Ponta: „Voi purta  discuții foarte serioase cu UDMR. Mă simt obligat de acel acord”

Cât despre cerințele UDMR, legate de  individualizarea Ținutul Secuiesc, Ponta exclude un acord în acest sens, dar lasă deschisă ușa către UDMR pentru o colaborare atât pentru modificarea Constituției cât și pentru o eventuală intrare la guvernare în viitor. „Nu s-a pus problema din partea noastră în ce privește o regiune Harghita-Covasna-Mureș. Singura formulă căreia îi dau șanse mari e să mergem pe formula celor 8 regiuni actuale”, a spus Victor Ponta.

Primul-ministru s-a declarat însă „în continuare obligat de acel acord” încheiat cu UDMR în octombrie de către liderii USL, dar abandonat la insistența liberalilor, duupă alegeri. „Eu mă simt obligat în continuare de acel acord. Voi purta în continuare discuții foarte serioase cu UDMR”, a adăugat el, explicând că a avut inclusiv astăzi o discuție la telefon cu Kelemen Hunor cu care se va vedea „zilele următoare”.

UDMR a desecretizat astăzi acordul semnat cu Victor Ponta și Crin Antonescu pe 1 octombrie 2012, prin care liderii USL se angajau să coopteze maghiarii la guvernare, indiferent de scorurile din alegeriÎn documentul USL-UDMR, regionalizarea era convenită în termeni vagi: „ținând cont de tradițiile, cultura și istoria zonelor țării”.

Pe de altă parte, într-un interviu în presa ungară, Kelemen Hunor estima că USL nu va rezista patru ani în acestă formulă, dar că nici nu se va destrăma înainte de revizuirea Constituției.