Riposta lui Crin Antonescu: „Războiul abia a început. PNL va lupta împotriva pesedizării”

Publicat: 25 05. 2014, 23:03
Actualizat: 30 07. 2014, 18:30

După ce primele REZULTATE EXIT POLL la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 au fost date publicității, sondaje care cotează PNL sub 15%, premierul Victor Ponta a invitat liberalii înapoi la guvernare. Cu toate acestea, președintele PNL, Crin Antonescu, a ținut să puncteze faptul că sub nicio formă liberalii nu se vor întoarce „pe un loc călduț” și că „războiul abia a început”.

„Indiferent de rezultatul acestor alegeri, vreau să-i asigur pe toți cetățenii României care au votat sau nu, pe toți membrii PNL, pe toți cei care ne-au dat votul astăzi sau altă dată, că PNL își va respecta demnitatea, principiile și hotărârile, că PNL nu ia mită. Că PNL este singurul partid care, pe baza principiilor și în virtutea unor valori a fost capabil să părăsească o guvernare și ca atare nu poate fi ademenit cu un loc mai puțin sau mai mult călduț într-o guvernare”, a declarat Antonescu, după „mâna întinsă” de premier.

Mai mult, președintele PNL a precizat că războiul împotriva „baronilor roșii” abia a început.

„Nu vom lăsa România pe mâna baronilor roșii, indiferent de exit-poll-uri și indiferent de rezultatul acestor alegeri. PNL va fi, așa cum e deja consacrat, principala forță politică în luptă și în continuare în toamna acestui an împotriva pesedizării României. PNL va lupta și în 2014, așa cum a făcut-o și în 1996, așa cum făcut-o în 2004 și așa cum a făcut-o în 2012, împotriva tentativei oricui de a instaura un partid stat la conducerea României”, a mai spus liderul PNL.