România trimite un nou pachet de AJUTOR UMANITAR în valoare de milioane de lei în Fâșia Gaza

Publicat: 29 04. 2024, 12:05
Actualizat: 29 04. 2024, 13:00

România a trimis, luni, în Fâşia Gaza, un nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament, în valoare de 8,2 milioane de lei, în continuarea acordării de asistenţă umanitară populaţiei civile.

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. – în valoarea totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, a transmis, luni, Guvernul.

Decizia de acordare a acestor produse a fost luată în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Conform sursei citate, transportul se realizează cu resurse naţionale până în HUB-ul constituit de Comisia Uniunii Europene în Republica Cipru.

Ulterior, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, transportul ajutorului umanitar pe relaţia Republica Cipru – Fâşia Gaza se face cu ajutorul agenţiilor specializate ONU.

CITEȘTE ȘI:

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 206: Răspuns aşteptat din partea Hamas la oferta de armistiţiu în Gaza

Borrell: „Orașele din Fâșia Gaza, mai DISTRUSE decât orașele germane din al Doilea Război Mondial”