Sancțiunile pentru contravențiile silvice ar putea fi triplate. Ce spune ministrul Mediului

Publicat: 29 07. 2016, 15:20
Actualizat: 30 08. 2016, 16:24

Ministrul Cristiana Pașca-Palmer a declarat, vineri, că sancțiunile pentru contravențiile silvice ar putea crește. În acest sens, Palmer a explicat că la minister s-a lucrat la un set de măsuri pentru îmbunătățirea legislației din domeniu și că s-ar fi așteptat ca legea să fie trecută de Parlament înainte de vacanța de vară.

„O altă măsură din pachetul de măsuri pe păduri pe care l-am adoptat anul acesta este – și am lucrat foarte intens la ea – a îmbunătăți legislația pentru contravențiile silvice, pentru că în clipa de față și dacă sunt prinși, amenda este importantă, dar nu atât de serioasă și am vrut să dublăm, să triplăm practic aceste contravenții și am lucrat pe legea 171, este legea contravențiilor silvice, împreună cu Parlamentul, care lege este gata și m-am așteptat ca înainte de vacanța parlamentară să treacă, pentru că ne-ar fi ajutat foarte mult pe toți să avem un sistem mult mai coercitiv pe partea de păduri”, a spus Palmer.

„Din păcate, Parlamentul nu a trecut-o, în ciuda insistențelor noastre și între timp, am lucrat cu colegii mei din departamentul de păduri la o Ordonanță de Urgență, pe care sper s-o adoptăm acum, imediat, la final de august și să mergem înainte cu a înăspri aceste sancțiuni”, a adăugat Cristiana Pașca-Palmer.

Ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, a făcut în luna iunie un apel la deputați să adopte până la vacanța parlamentară modificările la legea contravențiilor silvice, avertizând că în caz contrar există un risc major de declanșare a unei proceduri de infringement împotriva României, potrivit Mediafax.