Schulz îi răspunde lui Băsescu: „S-a înșelat. Poate unul dintre consilierii săi i-a dat hârtiile greșite”

Publicat: 28 04. 2014, 11:33
Actualizat: 18 03. 2015, 20:34

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, spune că președintele Traian Băsescu „se înșală” atunci când îl critică pentru acceptarea unei anexări a Crimeei de către Federația Rusă, răspunzând cu o ironie acuzațiilor venite de la Cotroceni. „Poate unul dintre consilierii săi i-a dat hârtiile greșite”, a replicat candidatul socialiștilor europeni pentru funcția de președinte al Comisiei Europene după alegerile din 25 mai.

Criticat de Băsescu cu argumentul că „pentru domnul Schulz anexarea Crimeei era un fapt împlinit și asta e, trebuie să fim liniștiți”, eurodeputatul german a susținut, într-un interviu la Antena 3 la care a venit împreună cu liderul PSD, Victor Ponta, că președintele României „se înșală”.  „Întotdeauna am apărat România, iar ca președinte al PE am avut invitați oficiali din Moldova și am subliniat că pot conta pe noi ca sprijin în UE. Cred că s-a înșelat”, a spus Schulz.

Formal, liderul PES a evitat însă o polemică. „Nu voi comenta ce a spus Traian Băsescu despre mine. Nu voi răspunde la același nivel, pentru că respect instituția președintelui României”, s-a justificat el.

Susținător declarat al candidatului PPE la șefia comisiei europene, Jean Claude Juncker, fost premier luxemburghez, președintele Traian Băsescu a dat electoratului său, încă din prima zi a campaniei pentru europarlamentare, un semnal în acest sens de la Palatul Cotroceni. Contraargumentele sale împotriva susținerii lui Schulz a fost poziția acestuia față de conflictul din Ucraina și potențiala întărire a Germaniei la nivelul deciziilor europene. „Nu cumva riscăm să creăm o putere prea mare unui singur stat care și așa este destul de influent?”, a comentat Băsescu.