Secretarul general al PSD, despre OUG: Așa cum a precizat și președintele Dragnea ieri, era un subiect care trebuia să fie închis într-un fel sau altul

Publicat: 01 02. 2017, 13:03

Întrebat dacă știa de intenția Guvernului privind adoptarea, marți noapte, a ordonanței de urgență care modifică Codurile Penale, Neacșu a răspuns că, după părerea sa, aceasta ar fi trebuit adoptată săptămana trecută. 

„Aveam informații despre intenția Guvernului de a aproba această OUG. Nu știam dacă va fi adoptată aseară. După părerea mea, trebuia adoptată săptămâna trecută. Eu așa aș fi procedat, dacă ar fi depins de mine. Și dezbaterea ar fi trebuit să aibă loc mai devreme de săptămâna trecută. Deci după ce avea loc o dezbatere, trebuia aprobată și ordonanța, sau trebuia respinsă, după caz. Așa cum a precizat și președintele Dragnea ieri, era un subiect care trebuia să fie închis într-un fel sau altul”, a declarat Neacșu pe holurile Parlamentului.

La precizarea jurnaliștilor că anumiți social-democrați vor scăpa de dosare, în urma adoptării OUG care modifică Codurile Penale și că proiectul îi favorizează, la nivel de partid, Neacșu a răspuns că „personal” nu a făcut „o astfel de analiză” și că nu îi favorizează.

„Nu cred că cei de la Ministerul Justiției au făcut vreo analiză cine scapă sau cine nu. Așa cum v-am spus, eu personal nu am făcut o astfel de analiză. Nu ne favorizează ca și partid. Aici este o punere de acord cu o decizie a CCR”, a spus Neacșu. 

Întrebat cum vede decizia CSM de a contesta la CCR ordonanța de modificare a codurilor penale, Neacșu a spus că, în viziunea sa, „nu poate fi vorba de un conflict constituțional”.

În schimb, la întrebarea cum vede opoziția străzii, Neacșu a precizat că „e un lucru de luat în seamă” și că datoria puterii este „de a găsi căile de a discuta”. Întrebat cum, Neacșu a răspuns: „O vom căuta”.

„Cred că trebuie să găsim calea de comunicare cu cei din stradă, să înțelegem motivele pentru care sunt în stradă. Îmi doresc să aibă loc în mod pașnic, dar datoria puterii, a Guvernului și a Parlamentului este de a vedea de ce sunt în stradă și de a găsi căile de a discuta”, a afirmat secretarul general al PSD.

Întrebat cum se mai poate modifica OUG dacă deja a fost adoptată, răspunsul secretarului general al PSD a fost că „intră în vigoare peste zece zile”.

În ceea ce privește demisia Guvernului pe care miile de români au cerut-o în stradă, marți noapte, Neacșu a comentat că „acum depinde și de reprezentativitate”.

„Sunt un număr important de oameni și luăm în calcul. Ceea ce vrem să vedem este și ceea ce cer și cei care nu sunt în stradă. Deocamdată să vedem care sunt solicitările”, a spus Neacșu, fără să știe să răspundă, la insistențele jurnaliștilor, cum vor putea să vadă care sunt solicitările protestatarilor.

„O să vedem. Nu am o soluție acum”, a precizat secretarul general al PSD.

Întrebat dacă în cazul în care numărul oamenilor care i-au votat, la alegerile parlamentare, se va regăsi și în stradă, vor ține cont de cerințele românilor, Neacșu a spus că „nu despre număr este vorba”.

„În momentul ăsta suntem votați de trei milioane și jumătate. Îmi aduc aminte că dl președinte Băsescu a rămas președintele României, deși șapte milioane și jumătate i-au spus să meargă acasă. Suntem într-o demcorație în care vom găsi soluțiile cele mai bune”, a mai afirmat secretarul general al PSD.