Ședință decisivă la USR. Radu Miruță, propus la Apărare, după demisia lui Moștanu. Cine va fi propus la Ministerul Economiei

Publicat: 19 12. 2025, 08:52

Comitetul Politic al USR se reunește vineri pentru a valida două nominalizări-cheie în Guvern. Formațiunea îl propune pe actualul ministru al Economiei, Radu Miruță, pentru portofoliul Apărării, după ce Ionuț Moșteanu a demisionat după scandalul diplomelor de studii. Liderii USR urmează să anunțe și cine va prelua portofoliul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Comitetul Politic al USR se întrunește vineri, de la ora 12.00, pentru a aproba nominalizările partidului pentru două funcții ministeriale importante.

Potrivit anunțului oficial, Radu Miruță este propus pentru funcția de ministru al Apărării, urmând să ocupe și poziția de vicepremier, în timp ce senatorul Irineu Darău este nominalizat pentru portofoliul Economiei, scrie Mediafax.ro.

Reprezentanții USR susțin că mutarea lui Radu Miruță la Ministerul Apărării este una firească, având în vedere activitatea sa guvernamentală și implicarea directă în proiecte strategice pentru securitatea națională.

„Având în vedere rigoarea de care a dat dovadă în activitatea guvernamentală, dar și în contextul implicării sale directe și consistente în implementarea Programul SAFE în România, program de înzestrare a Armatei cu interacțiune între Ministerul Apărării și industria națională de apărare de la Ministerul Economiei”, argumentează USR în susținerea acestei propuneri.

Radu Miruță a declarat că își asumă noua provocare și că va asigura continuitatea proiectelor începute la Ministerul Economiei.

„În cele șase luni de mandat la Ministerul Economiei, am demonstrat că pot pune o instituție pe direcția corectă, că pot elimina nedreptăți și că știu cum să valorific resursele naturale ale României.

Am încredere deplină că succesorul meu va menține această linie, iar eu voi rămâne un sprijin constant în Guvern pentru continuitatea acestor proiecte. În același timp, consider esențial să consolidăm sectorul Apărării, să întărim capacitățile industriale și să modernizăm producția, astfel încât România să fie mai bine pregătită pentru provocările actuale de securitate.

Ca vicepremier, mă voi asigura că proiectele pe care le-am început la Ministerul Economiei își urmează foaia de parcurs pe care am gândit-o. Mă simt onorat de această nominalizare și sper să pot arăta că fac treabă bună pentru România, indiferent de sigla instituției pe a cărei poartă intru”, a declarat Radu Miruță.

Irineu Darău, propunerea USR pentru Ministerul Economiei

Pentru Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, USR îl propune pe senatorul Irineu Darău. Potrivit formațiunii, acesta are o experiență profesională de peste 15 ani în mediul privat, inclusiv în proiecte internaționale din domeniul industrial, financiar și tehnologic.

Irineu Darău a activat în domenii precum arhitectura software, coordonarea de proiecte și echipe, precum și în colaborări cu clienți internaționali. Din anul 2020, acesta este senator de Brașov.

„Sunt onorat și responsabilizat de încrederea pe care colegii din USR mi-o acordă. Îmi asum deplin misiunea de a coordona domeniile complexe de care răspunde acest minister și de a căuta soluții raționale și constructive. Voi continua reformele începute de colegul meu Radu Miruță, voi căuta proactiv soluții pentru industria românească și voi promova o mai bună gestiune a companiilor de stat.

Bazându-mă pe experiența mea profesională de 15 ani în dezvoltare software, voi susține digitalizarea accelerată a serviciilor publice esențiale și un parteneriat deschis cu cei mai buni experți români”, a declarat Irineu Darău.

Funcția de ministru al Apărării a rămas vacantă după demisia lui Ionuț Moșteanu, care a explicat decizia sa public.

„Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara”, a anunțat acesta.

Interimatul la Ministerul Apărării a fost asigurat de Radu Miruță până la finalizarea procedurilor de numire.