Senat: Incompatibilitatea persoanelor în funcții publice se prescrie după 3 ani

Publicat: 16 04. 2018, 20:29

„În materie mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituție juridică – prescripția răspunderii penale. Nu este nici moral și nici legal ca aceste fapte (n.r. ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate) să fie imprescriptibile”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 161/2003.

Amendamentul adoptat de Senat la propunerea inițiată de grupul aleșilor PSD prevede următoarele: „primarii, viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar artistice. Aleșii locali menționați pot exercita funcții în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuțiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului București”.

Și consilierii locali sau județeni pot avea funcții în sectorul privat, atâta timp cât nu sunt legate direct de atribuțiile lor ca aleși locali.

O altă prevedere este „starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate”.

Inițiativa legislativă care modifică legea mai sus menționată și votată de Senat va fi votată de Camera Deputaților în calitate de for decizional.