Surpriza de la reuniunea senatorilor PSD. Cine și-a făcut apariția la ședința în care se așteaptă demisia lui Ilie Sârbu

Publicat: 30 08. 2015, 18:03

Premierul Victor Ponta a sosit, duminică, la Parlament, la ședința de grup a senatorilor PSD, el declarând la intrare că participă în calitate de prim-ministru, fără a face alte precizări.

Întrebat despre participarea sa la această ședință, Victor Ponta a declarat: „Cum adică de ce-am venit? Păi nu sunt prim-ministru?”.

El a adăugat că va face declarații la finalul reuniunii.

La ședința senatorilor PSD, la care participă și președintele interimar al partidului, Liviu Dragnea, ar urma să se stabilească cine va prelua conducerea grupului după preconizata retragere a lui Ilie Sârbu, printre posibilii candidați aflându-se Mihai Fifor, Ecaterina Andronescu, Șerban Nicolae.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, în deschiderea ședinței de grup, că „noul lider” va trebui să-și mobilizeze colegii pentru a nu mai exista situații în care legi sunt respinse din cauza prezenței slabe.

„Mai cade câte o lege din cauza unui vot. Eu sper ca situația asta în sesiunea care urmează să se rezolve. E păcat ca toți colegii care vin, că vin 84 și un coleg nu vine și cade legea. Cam asta am crezut eu că trebuie să le spun. Sigur, vom vedea în continuare noul lider cum reușește să-și îndeplinească atribuțiile și să mobilizeze grupul, dar eu cred că așa cum e grupul lucrurile vor merge foarte bine”, a spus Sârbu.

Doi senatori PSD și-au anunțat, informal, intenția de a candida pentru postul lui Sârbu. Este vorba despre Mihai Fifor, președintele Comisiei pentru transporturi din Senat, și Șerban Nicolae, senator PSD aflat la al doilea mandat.

Mihai Fifor, creditat de către unii social-democrații cu cele mai multe șanse de a prelua conducerea grupului PSD din Senat, a fost propus și pentru postul de ministru al Transporturilor, în locul lui Ioan Rus, însă nominalizarea sa a fost respinsă de președintele Klaus Iohannis, în iulie.