Tabără, despre Dobre: USL să facă ce a făcut PDL când a fost vorba de imunități, nu cerem mai mult

Publicat: 12 08. 2012, 14:24
Actualizat: 12 08. 2012, 19:59

Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că în privința ridicării imunității fostului ministru al Administrației Victor Paul Dobre USL trebuie să facă ceea ce a făcut PDL în acest tip de situație, aidcă „să deschidă drumul justiției”.

Tabără a fost întrebat dacă apreciază oportună o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a fi discutată solicitarea Parchetului pentru încuviințarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre.

„Absolut, eu cred că atunci când este vorba de justiție, nu avem niciun fel de problemă pentru a ne întruni, și eu sper ca USL să facă ce a făcut PDL. Ar trebui atunci când are probleme de ridicat imunitate și de a deschide drumul justiției să facă ce am făcut și noi, nu le cerem mai mult”, a răspuns Tabără.

El a mai fost întrebat dacă parlamentarii PDL vor lua parte la o astfel de sesiune.

„E datoria noastră de parlamentari să fim prezenți la orice dezbatere care privește societatea românească și mai ales astăzi e nevoie să fim prezenți și să clarificăm cât mai repede problemele cu care ne confruntăm și cu care se confruntă de fapt zona politică din România astăzi”, a răspuns deputatul PDL.

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat sâmbătă că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre și Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal, menționând că în Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.

Mănescu a precizat că unul Ioan Rus, în calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT și, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că îi sunt interceptate convorbirile.

În plus, Mănescu a menționat că parlamentarii USL nu vor accepta introducerea în dezbatere a solicitării Parchetului ICCJ în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre și nici nu vor vota în favoarea începerii urmăririi penale acestuia.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a cerut Camerei Deputaților avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administrației Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au înaintat Curții Constituționale o adresă prin care precizau că MAI nu-și poate asuma numărul de alegători.