Tăriceanu: Manifestanții #CorupțiaUcide susțin Statul Paralel

Publicat: 11 06. 2018, 01:13
Actualizat: 25 03. 2019, 21:31

„Oamenii care manifestă (duminică, în Piața Victoriei – n.r.) pe mine mă pun pe gânduri pentru că sunt atât de naivi și se lasă manipulați ori există interese oculte care îi fac să manifesteze pentru lucruri care sunt evident împotriva unei ordini normale care trebuie să domnească într-o societate liberă și normală. Mi se pare foarte greu de explicat. Poate există o mare doză de naivitate și probabil peste câțiva ani mulți își vor da seama de greșeala uriașă pe care au făcut-o. Aduceți-vă aminte că în România era o majoritate la începutul anilor 90, o majoritate care a votat FSN și președintele Iliescu. Peste 80%. Păi, câți din oamenii care au votat atunci Iliescu și FSN mai au curajul azi să recunoască? La câți din ei nu le este rușine pentru modul cum gândeau atunci când puneau la colț partidele istorice, ne acuzau că nu am mâncat salam cu soia și că suntem de partea americanilor și a Uniunii Europene?” a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu într-o emisiune la un post de televiziune.

El consideră că în Piața Victoriei este o manifestație de susținere a Statului Paralel, din care face parte și Laura Codruța Kovesi.

„Mie mi se pare foarte interesant… Oameni care au pretenții de intelectuali, care vorbesc tot timpul de necesitatea consolidării instituțiilor, a statului de drept… (…) Cei care manifestă azi nu au nimic de spus, li ser pare normal, închid ochii? Dacă asta e atutidinea lor, atunci privesc cu multă reținere. Nu vreau să folosesc cuvinte jignitoare, dar am mari rezerve în ceea ce privește capacitatea de analiză obiectivă și de a sesiza care sunt pericolele care astăzi ne pândesc. România riscă să devină prizoniera totală a Statului Paralel dacă vom continua”, a adăugat președintele Senatului.