Traian Băsescu cere demiterea imediată a șefului Jandarmeriei, pentru modul în care a tratat incidentele de la Antena 3. Cum l-a numit președintele pe prezentatorul Mircea Badea

Publicat: 08 09. 2014, 20:11
Actualizat: 02 09. 2019, 23:09

În funcționarea Jandarmeriei, „este clar că acolo ne aflăm la obediență față de PSD. De la un măscărici de la o televiziune până la neasigurarea ordinii la manifestații, ne arată ce ea este obedientă excesiv față de Guvern”, afirmă președintele Traian Băsescu.

Acesta se întreabă ce încredere se poate avea în Jandarmerie „când lasă să fie bătuți ziariști care nu sunt de la televiziunile” care susțin PSD-ul, și când „nu acționeză când un măscărici de la o televiziune este deranjat în timpul emisiunii de niște motocicliști”.

„Dacă mai există ierarhie în acest stat sau dacă PSD mai este dispus ca statul să funcționeze pe baza ierarhiei, eu, președintele României, cer demisia sau demiterea imediată a șefului Jandarmeriei”, a anunțat Traian Băsescu.

După arestarea lui Dan Voiculescu, peste 2.000 de persoane, în majoritate pensionari, s-au adunat în 10 august în zona Palatului Cotroceni, la o manifestație pro-Antena 3, după ce jurnaliștii acestui post TV au anunțat că ies „la plimbare” în zona respectivă și că oricine „este binevenit” să facă același lucru. Unii jurnaliști, catalogați de manifestanți drept „dușmani” ai celor de la Antena 3, au fost întâmpinați cu ostilitate, fiind agresați și obligați, practic, să se îndepărteze. Un reporter al B1TV a fost lovit cu piciorul în spate de un manifestant. Reprezentanții Jandarmeriei București au spus că situația se calmase când jandarmii au ajuns la fața locului și că persoanele agresate pot face plângeri la Poliție. Reporterul B1 a depus plângere la poliție.