Traian Băsescu se retrage de la conducerea PMP

Publicat: 15 06. 2018, 23:53
Actualizat: 25 03. 2019, 21:32

„Mâine vom avea un congres în care vom alege o nouă conducere a partidului. Eu voi rămâne partenerul PMP și senator al PMP. Cu certitudine, ori de câte ori conducerea ce va fi aleasă mâine, la congres, va avea oricând deschisă ușa biroului meu, să ne sfătuim, dar la 67 de ani a venit timpul să predau ștafeta și să rămân pe lângă cei care vor conduce partidul. În orice caz, în România a trecut vremea partidelor de lider, nu pentru că nu ar mai fi posibil să crescă un partid cu un lider, dar s-au terminat, nu mai sunt. Mâine, la congres, trebuie să alegem o echipă de oameni care au arătat până acum că vor să facă politică, o echpă de oameni capabili să facă politică și care să se dedice politicii în perioada următoare. Cred că mesajul principal care va fi dat mâine în PMP, va fi asumarea politică a resposabilității pentru reunificarea țării”, a declarat Traian Băsescu, la Parlament, unde se desfășoară alegerile organizației PMP Diaspora.

La sfârșitul lunii mai,Băsescu anunțase că, la finalul mandatului de senator, SE VA RETRAGE DIN VIAȚA POLITICĂ, dar va rămâne președinte de onoare al PMP, funcție din care se va implica. Motivul retragerii era că „a venit timpul să scrie cărțile mandatelor sale”.

„Am spus de mult că o voi face (că se va retrage din politică – n.r.). Nu vedeți că sunt cel mai bătrân șef de partid? Dar, atenție, rămân președinte de onoare al partidului. Mă voi implica în viața partidului, dar a venit timpul să scriu și cărțile mandatelor mele. Nu cartea, (ci – n.r.) CĂRȚILE mandatelor mele”, a spus Băsescu.