Tudose transmite un mesaj tranșant miniștrilor „sensibili”, care se plâng de atitudinea sa: După 27 de ani de nefăcut nimic, mai poți fi calm?

Publicat: 30 12. 2017, 11:09

„Dacă a fi foarte ferm și a urmări niște acțiuni înseamnă a fi nervos, voi spune că voi fi nervos în continuare. Mi se pare că după 27 de ani de nefăcut nimic mai poți să fii calm? Eu cred ca dacă mai poate fi cineva calm, nu ințelege ce se întamplă. Nu avem autostrăzi, spitale, nu pot să fiu calm”, a declarat premierul Mihai Tudose, la Antena 3.

Întrebat dacă este posibil să se fi plâns unii miniștri de atitudinea sa, Tudose a răspuns: „dacă sunt unii mai sensibili durează trei secunde să scrii demisia. Nu știu ce înțelege prin nervos (n.r.: Liviu Dragnea), aveți telefonul domniei sale”.

„Am fost mult prea calmi în țara asta 27 de ani, că dacă erau unii mai nervoși, mai constructivi, nu ne mai întrebam de ce nu avem autostrăzi, spitale. Acum sunt foarte șmecheri”, a spus Tudose.

Întrebat în ce condiții și-ar depune mandatul, șeful Executivului a afirmat că va pleca de la Palatul Victoria când nu va mai putea să își atingă obiectivele.

„Prima zi de când am venit la Guvern este prima din ultimele. Nimeni nu ajunge la pensie din funcția de premier. Atunci când îmi dau seama că nu mai pot face ce îmi propun, atunci plec acasă”, a afirmat premierul, la Antena 3.

Joi seara, Liviu Dragnea a apreciat activitatea guvernului Tudose ca fiind una bună, remarcând că premierul nu este un om calm.

„Eu sunt mulțumit de activitatea premierului Tudose. E un tip care nu e foarte calm, sunt oameni care nu sunt foarte calmi. Pe de altă parte ritmul de muncă de la Guvern în ultimele luni a fost infernal”, a spus Liviu Dragnea.