Un consilier local al PNL cere sterilizarea femeilor rome. CNCD s-a autosesizat. UPDATE

Publicat: 04 02. 2013, 15:47
Actualizat: 29 07. 2014, 20:50

Consilierul local Rareș Buglea – PNL Alba a scris într-o postare pe Facebook că sprijină sterilizarea femeilor rome, care nu dovedesc după prima naștere că au intenția de a crește copilul în condiții „cât de cât umane”.

„Am introdus noi apa în țigănime… (apropo, când intrebi pe cineva de acolo unde locuiește mai nou nu zice țigănime, zice lângă dedeman). Ei, bine, dragii mei, acolo să introdus apa și un strat subțire de pavele (așa de dragul votului) dar este total insuficient! În loc de apă va fi enorm de greu să introducem mentalitatea și educația acolo și mai ales zic eu, educația sexuală… . știu că falșii umaniști mă vor critica aspru, dar susțin în continuare sterilizarea femeii rrome, dacă după prima naștere la ancheta socială se dovedește că nu are condiții și nici intenția de a crește primul prunc în condiții cât de cât umane! de ce o mai lăsam să îl nască și pe al 2-lea și pe al 5-lea… să plătească statul ajutoare sociale și să punem noi zece lacăte pe poartă????”, a scris consilierul Buglea.

El a ținut să precizeze că iubește omul indiferent de culoare, religie, origne, dar susținerea familiilor rome este „o dovadă de inconștiență și iresponsabilitate față de viitorul țării”.

Președintele TNL, Florin Alexe, a spus că se delimitează de aceste declarații ale colegului său și că Buglea și-a dat demisia din funcția de președinte al TNL Alba. „Inițial am crezut că cineva i-a spart contul de Facebook. Nu știu ce l-a apucat, o fi fost o seară mai grea pentru dânsul”, a spus Alexe, care a lăsat de înțeles că următorul pas pentru Buglea este demisia din partid.

Și președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, s-a declarat mirat de afirmațiile făcute de colegul său.

Cazul, în atenția CNCD

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării(CNCD) s-a sesizat din oficiu în cazul lui Rareș Buglea.

„Prin procedura de autosesizare, CNCD va analiza fapta dl. Rares Buglea sub aspectul  prevederilor art. 2 alin. (1) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completarile ulterioare, referitoare la un posibil comportament discriminatoriu care a avut ca scop sau a vizat  atingerea demnității umane”, se arată într-un comunicat al CNCD. .