USL încearcă să-l înlocuiască astăzi pe Claudiu Săftoiu de la șefia TVR. Cine ar putea fi succesorul

Publicat: 10 12. 2013, 00:53
Actualizat: 31 07. 2014, 12:08

După aproape un an și jumătate de la instalarea la șefia TVR, Claudiu Săftoiu ar putea fi înlocuit din funcție, USL plănuind să respingă astăzi în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului raportul de activitate al postului public, ceea ce echivalează cu demiterea în bloc a conducerii, au declarat pentru gândul surse din PNL. Potrivit acestora, subiectul a fost discutat în întâlnirea de luni dintre Crin Antonescu și Victor Ponta de la Senat.

Printre numele vehiculate drept înlocuitor al lui Săftoiu este și cel al jurnalistului Rareș Bogdan, realizator la Realitatea Tv. Cu toate acestea, Rareș Bogdan susține că nu are de gând să plece la TVR. „Să lămurim odată lucrurile, doar ieri și azi cred că am răspuns la peste 100 de telefoane și mesaje pe tema aceasta, de 10 zile am răspuns probabil la peste 300 de apeluri, mesaje, email-uri pe …tema zilei: „Rareș pleci de la Realitatea?” Nu dragii mei, nu, nu plec nicăieri de la RealitateaTv! Nu plec nici la RomaniaTv, nici la B1, nici la Digi și ….nici la TVR, nici realizator și nici PDG. Sunt doar zvonuri fără temei”, a scris el pe Facebook, pe 4 decembrie.