Valeriu Zgonea poate fi revocat

Publicat: 08 06. 2016, 11:43

Votul a avut loc după ce Valeriu Zgonea s-a retras de la prezidiu, precizând că nu poate conduce o ședință de plen în care este supus la vot un proiect de hotărâre care este în contradicție cu legile. Zgonea l-a invitat pe vicepreședintele Camerei, deputatul PSD Florin Iordache, să prezideze ședința în locul lui.

Proiectul de hotărâre modifică procedura de revocare a Președintelui Camerei Deputaților. Potrivit proiectului, calitatea de Președinte al Camerei Deputaților încetează în momentul când acestea își pierde sprijinul politic sau dacă deputații votează revocarea acestuia din funcție „la propunerea liderului grupului parlamentar care l-a propus”.

Astfel, a fost amendat articolul 21, alin. 4 din regulamentul Camerei, după cum urmează: „Calitatea de Președinte al Camerei Deputaților (…) încetează înainte de expirarea mandatului ca urmare a revocării în condițiile prezentului regulament sau, încetează de drept, în următoarele condiții: lit. d) în caz de pierdere a sprijinului politic, potrivit art. 32, alin. (3) din legea nr. 96 / 2006, republicată, la data informării plenului Camerei Deputaților despre încetarea calității de membru al Biroului Permanent.” Articolul în vigoare în prezent prevede doar: „Calitatea de președinte al Camerei Deputaților sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calității de deputat”.

O altă modificare a regulamentului Camerei pentru facilitarea demiterii lui Valeriu Zgonea a fost adusă articolului 26 și prevede cine poate face propunerea de revocare din funcție. Astfel, potrivit amendamentului depus și adoptat, noul articol are următoarea formulare: „Propunerea de revocare (n. r. a președintelui Camerei Deputaților) se face în scris de către liderul grupului parlamentar respectiv (n.r. care l-a propus). Articolul în vigoare prevede că „propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparține membrul biroului a cărui revocare se solicită”.

Votul final asupra regulamentului modificat al Camerei Deputaților va fi dat la ora 13:30.