Viceprimarul PNL al comunei Ciurila, Vasile Morea, ar fi fost reținut pentru 24 de ore. Acuzațiile vizează presupuse nereguli privind modul de acordare a ajutoarelor sociale

Publicat: 29 10. 2026, 15:20
Actualizat: 29 10. 2026, 15:46

Viceprimarul comunei Ciurila, liberalul Vasile Morea, a fost reținut pe 28 octombrie, de Inspectoratul de Poliție Cluj, pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor efectuate, zilele trecute, la sediul Primăriei, transmite Foaiatransilvana.ro.

Oamenii legii au descins la Primăria Ciurila cu privire la presupuse nereguli legate de modul de aprobare a dosarelor de acordare a Venitului Minim de Incluziune (VMI), fostul ajutor social pentru persoanele care nu au venituri, dar au împlinit 65 de ani.

De asemenea, viceprimarul Vasile Morea ar fi fost acuzat și pentru că a folosit autoturismul instituției în interes personal. Primarul comunei Ciurila, Cristinel Popa a confirmat că Vasile Morea a fost reținut și a declarat că fiecare este răspunzător în fața legii pentru propriile fapte, mai notează sursa citată.

FOTO: Envato