Prima pagină » Actualitate » Luca Niculescu și Sorin Grindeanu, puși la masa de lucru de liderii tuturor confederațiilor sindicale la nivel național. Ce le solicită sindicaliștii

Luca Niculescu și Sorin Grindeanu, puși la masa de lucru de liderii tuturor confederațiilor sindicale la nivel național. Ce le solicită sindicaliștii

Luca Niculescu și Sorin Grindeanu, puși la masa de lucru de liderii tuturor confederațiilor sindicale la nivel național. Ce le solicită sindicaliștii

Liderii celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național au transmis joi, 29 octombrie, două solicitări oficiale, adresate prim-ministrului Luca Niculescu și președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Sindicaliștii au cerut organizarea unor întâlniri de lucru în care să își poată prezenta propriile viziuni asupra programului de guvernare al noului Executiv cu puteri depline. Întâlnirile ar putea avea loc în cursul zilei de luni, 2 noiembrie.

Scrisoarea de solicitare este semnată de reprezentanții tuturor celor cinci confederații sindicale. Este vorba de Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Blocul Național Sindical (BNS), Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România „Frăția”, Confederația Sindicatelor Democratice din România și Confederația Națională Sindicală „Meridian”.

Sondaj Gândul


Crezi că va rezista Guvernul Luca Niculescu până în 2028?

Vezi rezultate

Loading ...

Mesajul sindicaliștilor pentru Luca Niculescu: „Considerăm esențial ca vocea lucrătorilor să fie ascultată”

„Considerăm esențial ca vocea lucrătorilor să fie ascultată, iar propunerile confederațiilor sindicale să fie analizate și luate în considerare în definirea măsurilor de guvernare cu impact direct asupra salariaților, veniturilor acestora și condițiilor de muncă.

În speranța că veți da curs acestei întâlniri, vă aducem la cunoștință intenția noastră de a solicita, în cadrul aceleiași întâlniri, convocarea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), pentru consultări privind calendarul măsurilor și acțiunilor prevăzute în programul de guvernare, anterior supunerii acestuia aprobării Parlamentului României, precum și pentru discutarea nivelului salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2027.

Dialogul social real și consultarea partenerilor sociali reprezintă condiții esențiale pentru fundamentarea unor politici publice echilibrate, cu efecte economice și sociale sustenabile. Avem convingerea că veți da curs acestei solicitări și vă rugăm să ne comunicați o dată disponibilă pentru organizarea întâlnirii”, au transmis sindicaliștii.

Sorin Grindeanu și Mircea Abrudean, la votul de învestire pentru Guvernul Niculescu | Sursa foto: Mediafax

Mesajul sindicaliștilor pentru Sorin Grindeanu și miniștrii PSD: „Dialogul dintre partenerii sociali și factorii de decizie este esențial”

De asemenea, solicitarea înaintată de liderii celor cinci confederații sindicale este adresată atât președintelui PSD, Sorin Grindeanu, cât și celor 11 miniștri social-democrați care fac parte din Cabinetul Niculescu.

„Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național vă solicită o întâlnire de lucru la care să participe președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, toți cei 11 miniștri social-democrați din Guvern în vederea analizării și identificării unor soluții concrete pentru principalele probleme economice și sociale care afectează salariații și populația României.

Considerăm că, în actualul context economic și social, dialogul dintre partenerii sociali și factorii de decizie este esențial pentru adoptarea unui plan de măsuri fundamentat pe consultare și responsabilitate.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu

Propunem ca agenda întâlnirii să cuprindă prioritățile Partidului Social Democrat în guvernarea Luca Niculescu și, de asemenea, să contribuim cu propuneri de soluții pentru principalele probleme cu care se confruntă lucrătorii.

Având în vedere importanța acestor subiecte și impactul lor direct asupra nivelului de trai, considerăm necesară organizarea unei discuții aplicate, care să permită prezentarea punctelor de vedere ale confederațiilor sindicale și identificarea unor măsuri concrete, cu termene și responsabilități clare”, au precizat sindicaliștii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nuclearelectrica pune presiune pe NuScale în proiectul SMR de la Doicești
Digi24
Arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: Unde s-au pus de acord toți judecătorii care au analizat cererile DIICOT
Cancan.ro
Antena 1, acuzată că a aranjat cursa pentru Ultima Șansă de azi-noapte, pentru Mirela Vaida și Oana Tomoiagă. Cel 4 detalii ciudate observate în timpul probei
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
De ce vorbesc Finlanda și Norvegia cu Putin, iar România evită orice contact? Analist: „Diplomația nu o folosești doar cu prietenii”
Mediafax
Mitul vaccinurilor care provoacă autism, demontat de experta română de la EMA: „Un zombi care nu moare”
Click
Jack Nicholson s-a retras definitiv din actorie. Ce spune Michael Douglas despre viața legendarului de la Hollywood
Digi24
Ce voiau să facă la Kiev doi soldați ruși care au dezertat de pe front și s-au deghizat în civili
Cancan.ro
Cele 4 cuvinte pe care i le-a șoptit Maurice la ureche lui Alex Gîlcă, după ce a fost eliminat de la Asia Express. Anterior, soțul Valeriei Lungu îl amenințase cu moartea
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ulise a făcut 10 ani până acasă! Cât te-ar costa să-i refaci călătoria în 2026? De la 3.000 de euro cu avionul și feribotul până la 40.000 de euro pe un iaht de lux (P)
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă