Victor Ponta anunță că a vorbit la telefon cu Joe Biden, la inițiativa vicepreședintelui american. Despre ce au discutat

Publicat: 22 10. 2014, 09:37
Actualizat: 22 10. 2014, 12:48

Premierul Victor Ponta a avut, ieri, o convorbire telefonică cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, cei doi oficiali vorbind despre „modalitățile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii”, informează biroul de presă al Guvernului, care precizează că Biden a fost cel care a avut inițiativa convorbirii.

Dincolo de Parteneriatul Strategic, Victor Ponta și Joe Biden au discutat „teme actuale de pe agenda de securitate internațională, inclusiv problematica situației din Afganistan și pregătirea Misiunii „Resolute Support” a NATO care va înlocui Misiunea ISAF începând cu anul 2015″. Principala problemă a acestei misiuni este că, din cauza tergiversărilor de partea afgană, ea nu are încă un cadru legal.

„Premierul Victor Ponta a reafirmat faptul că România este și va rămâne un partener strategic de încredere al SUA, precum și determinarea părții române pentru consolidarea și dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic bilateral”, mai informează Guvernul.