Victor PONTA: Nu este DEMOCRATIC ca oamenii să voteze, iar apoi un organism format din nouă oameni să poată ANULA

Publicat: 05 03. 2025, 11:46
Actualizat: 05 03. 2025, 11:54

Victor Ponta i-a acordat un interviu influencerului american Charlie Kirk. „Nu este democratic ca oamenii să voteze, iar apoi un organism format din nouă oameni să poată anula”, explică Ponta, cu referire la anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Fostul premier îi povestește autorului conservator din Statele Unite că principala acuzație, care a stat la baza anulării alegerilor, a fost că „o campanie pe TikTok a unuia dintre candidați a fost susținută masiv din afara țării și de o entitate de stat”.

„Acest lucru este scris în declarația CSAT, iar apoi, da, Curtea Constituțională din România are dreptul general, cum este Curtea Supremă din SUA, de a apăra Constituția. Nu se spune în nicio prevedere că pot anula alegerile, doar să protejeze Constituția”, spune fostul lider social-democrat.

De asemenea, mai spune Ponta, Curtea Constituțională ar trebui să poată valida rezultatele alegerilor prezidențiale, „dar nu s-a mai amestecat anterior, am avut multe alegeri prezidențiale, am avut rezultate bune și rezultate rele, în funcție de ce candidat am susținut”.

Ponta subliniază motivul pentru a provocat „frustrare” în România.

„De aceea suntem toți atât de frustrați și de îngrijorați de regulile democratice reale, pentru că cei mai mulți dintre noi simțim că nu este democratic ca oamenii să voteze, iar apoi un organism format din nouă oameni să poată anula. Este foarte adevărat și foarte concis spus”, încheie candidatul la prezidențiale.

Vezi aici interviul integral:

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, despre cazul GEORGESCU: Mă interesează, la fel ca pe toţi românii, doar să se aplice corect legea

Derapaj marca Diana Șoșoacă. Îi laudă pe CEAUȘESCU și Putin în Parlamentul European: „A fost un dictator, dar a avut cea mai bună politică externă”