VIDEO | Premierul Marcel Ciolacu anunță prelungirea interdicției de import pentru cerealele ucrainene cu 30 de zile

Publicat: 18 09. 2023, 13:38
Actualizat: 18 09. 2023, 13:48

This browser does not support the video element.

Luni, la sediul Partidului Social Democrat (PSD) a avut loc ședința Biroului Politic al partidul. În cadrul întrevederii, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii au anunțat că pregătesc un ordin comun prin care prelungește măsura interzicerii importurilor pentru grânele ucrainene pentru 30 de zile.

La finalul ședinței de la sediul PSD, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, au dat asigurări că pe teritoriul României nu a ajuns un bob de cereale din Ucraina, ca urmare a interzicerii importurilor pentru grânele ucrainene, de către Comisia Europeană.

Premierul României a transmis că a avut deja o discuție cu premierul Ucrainei, Denîs Șmîhal în ceea ce privește procedura de licențiere a grânelor din Ucraina și a dat asigurări clare fermierilor români, că de la începutul interdicției și până astăzi România nu a importat cereale din țara vecină.

Până în acest moment, de când Comisia a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicția, niciun kilogram, dar niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat în România. (…) Nu că a interzis Ciolacu sau a băgat primul ministru sau guvernul o interdicție la vamă. A fost un gentlemen agreement între mine și primul ministru al Ucrainei, pe care l-am respectat amândoi, a transmis Marcel Ciolacu.

În cursul zilei de astăzi, Marcel Ciolacu a spus că așteaptă draft-ul din partea Ucrainei cu privire la procedura de licențiere a cerealelor din Ucraina. Totodată, șeful executivului de la București a transmis că prin țara noastră tranzitează aproximativ 2,5 milioane de tone de cereale lunar, din Ucraina.

Premierul a precizat că până în momentul de față 90% din transporturi au fost realizate cu efort de ministerul Transporturilor, pe cale rutieră și că își dorește să mute presiunea pe transportul maritim, folosind gurile Dunărene.

Inclusiv, ministrul Agriculturii, Florin Barbu a confirmat după ședința PSD că importurile privind cerealele din Ucraina au fost sistate pentru încă 30 de zile: „Dacă Ucraina nu vine cu acel plan de licențiere, atunci 30 de zile nu va intra niciun bob pe teritoriul României”, a transmis Florin Barbu. Acesta urmează să aibă o întâlnire cu fermierii, programată pentru luni de la ora 18, la Ministerul Agriculturii.

Vineri, Comisia Europeană a anunțat că va retrage interdicția pentru grânele ucrainene, asta după ce președintele Volodimir Zelenski implora liderii UE să îi permită exportul de cereale, atât de vital pentru economia țării aflată în război. (detalii AICI).

Imediat Polonia și Ungaria au anunțat că vor menține în continuare interdicțiile pentru cerealele ucrainene, chiar după decizia Comisiei. Tot vineri, ministerul Agriculturii a venit cu 3 scheme de ajutor pentru fermierii români: INVESTALIM, sprijin pentru fermierii din sectorul vegetal și programul de susținere a producției de legume. (detalii AICI)

Surse guvernamentale au afirmat pentru Gândul că se așteaptă, ca după decizia Poloniei și Ungariei, UE să blocheze fondurile din bugetul politicii comune agricole către cele două state care au luat această măsură împotriva cerealelor ucrainene. Totodată, Parlamentul bulgar a decis săptămâna trecută să permită importul cerealelor ucrainene. (detalii AICI)

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Ce cumpără prim-ministrul României cu 100 lei? Marcel Ciolacu: Ce am nevoie!

VIDEO | Elon Musk a mers cu băiețelul său la întâlnirea cu președintele Turciei. Erdoğan îl curtează pe Musk să investească în Turcia