Votantul lui Ponta. Profesoara din PSD, față în față cu plagiatul: „Nu am crezut și nu cred nici să văd”

Publicat: 31 07. 2014, 07:57
Actualizat: 27 09. 2018, 19:13

This browser does not support the video element.

Aflată în centrul sălii Polivalentă din Craiova, o doamnă din Olt, care ne precizează că este profesoară pensionară, spune că are un „cult al personalității pentru Victor Ponta”.

„Este capabil și am avut onoarea să mă întâlnesc față în față, este apropiat de oameni”, își începe discursul doamna.

Cei din jur o recomandă ca „doamna profesoară”. O întreb dacă este adevărat, dacă a lucrat în învățământ. Răspunde afirmativ.

Votantă devotată a PSD și a lui Victor Ponta, nu crede în ruptul capului că este ceva adevărat în scandalul legat de plagiat.

„Nu am crezut și nu cred nici să văd”, este fraza definitorie cu care arată că nu este dispusă să creadă nimic despre plagiatul lui Victor Ponta.

Chiar daca nu s-a uitat pe lucrări, nu le-a comparat, știe ce i s-a spus la televizor.

„Nu cred că este adevărat pentru că este destul de capabil, are coerență în vorbire, dă dovadă că are vocabular, că este foarte cultivat și am tot respectul pentru dumnealui și am certitudinea că va ieși președinte. Am un cult al personalității pentru Victor Ponta”, explică doamna profesoară din Olt de ce îl va vota pe candidatul PSD, Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că Înalta Curte de Casație și Justiție l-a absolvit de această acuzație, dar că a fost foarte afectat de această acuzație. gândul a demonstrat că zeci de pagini din lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este copiată dintr-o altă lucrare fără a fi citată sursa.