Votantul PSD care crede și nu cercetează: „Eu pentru dl. Ponta am un cult al personalității”

Publicat: 01 08. 2014, 12:09
Actualizat: 28 09. 2018, 11:02

This browser does not support the video element.

„Eu pentru dl. Victor Ponta am un cult al personalității”, își descrie iubirea față de candidatul PSD o delegată prezentă la Congres. Profesoara pensionară explică ce înseamnă acest „cult” în filmul realizat de reporterul gândul.

În timp ce-și așteptau candidatul, pesediștii veniți la Craiova ni l-au descris pe liderul PSD ca fiind „un om foarte bun”, care „ne scapă de sărăcie și de criză”.

„Un om foarte bun, să-l schimbe pe Băsescu că nu e bun de nimic. Cu Ponta e un viitor foarte bun, face locuri de muncă, foarte bun ne scapă de sărăcie de criză”, îl prezintă o olteancă pe prezidențiabilul Ponta. În timp ce acesta se luptă cu viitura, din însorita Craiovă, pesediștii au doar cuvinte de laude la adresa sa.

„Domnu Ponta iese președinte ce să mai”, o taie ea scurt.

Din spatele său un domn o completează: „este cel mai bun dintre toți. Este cel mai capabil să facă meseria asta ca președinte, a dovedit ceva”.

Din Teleorman i se cere să mărească salariile și „să taie pensiile baronilor”.

Chiar dacă Liviu Dragnea le-a cerut să nu devină aroganți în campanie, pesediștii nu concep ca Victor Ponta să nu ajungă la finele acestui an la Palatul Cotroceni.