Zgonea: Iohannis trebuie să respecte legislația, dacă vrea să intre în Guvernul Ponta

Publicat: 08 02. 2014, 16:51
Actualizat: 17 02. 2016, 09:45

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la Oradea, că dacă prim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis vrea să facă parte din Guvern, trebuie să respecte legislația și să își dea demisia din funcția de primar în momentul în care va depune jurământul.

Întrebat dacă are rețineri privind desemnarea lui Klaus Iohannis pentru funcțiile de ministru de Interne și vicepremier, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a afirmat că legislația trebuie respectată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Eu le-am spus (n.r. – liberalilor) că unde-i lege, nu-i tocmeală. Legislația nu se poate schimba cum se schimba pe vremuri pentru domnul Ciorbea. Dacă domnul primar Iohannis, prim-vicepreședintele PNL, vrea să intre în Guvernul Ponta, trebuie să respecte legislația națională, pe care eu o susțin”, a declarat Zgonea.

De asemenea, Valeriu Zgonea a afirmat că Iohannis ar trebui să renunțe la mandatul de primar în momentul când va depune jurământul ca ministru.

„Domnia sa trebuie să-și dea demisia din funcția de primar în momentul când depune jurământul. (…) Dacă se dorește să devină și vicepremier al Guvernului, atunci trebuie o nouă angajare a răspunderii în fața Parlamentului, adică un nou vot de încredere. Aceste discuții vor fi în cadrul USL, așa cum a precizat și premierul Victorul Ponta”, a spus Zgonea.

Liderul social-democrat a refuzat să comenteze nominalizările PNL pentru Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Ministerul Sănătății, afirmând că acestea „vor fi discutate în cadrul USL”.

Valeriu Zgonea s-a aflat, vineri și sâmbătă, la Oradea, unde s-a întâlnit cu activiștii PSD, în scopul pregătirii campaniei pentru alegerile europarlamentare.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcțiile de vicepremier și ministru de Interne.

El spunea că nu este dispus să renunțe foarte ușor la Primărie și că, dacă legislația o va permite, va păstra funcția, concomitent cu pozițiile din Guvern, apreciind că se pot găsi soluții de interimat pentru o perioadă rezonabilă de timp.

„Nu sunt dispus să renunț foarte ușor la primărie, există antecedente – un fost primar general care a putut să fie în același timp și prim-ministru, aflat aici în sală”, afirma Iohannis, făcând referire la Victor Ciorbea.

El spunea că, dacă legislația permite acest lucru, va apela la această legislație.

„Dacă legislația permite acest lucru, pot să vă spun, da, voi face apel la legislație. Nu e o chestiune de strictă urgență, azi, mâine, poimâine, dar cred că se găsesc soluții pentru a realiza un interimat de o lungime rezonabilă pentru a vedea cum evoluează lucrurile”, spunea Iohannis.

El mai preciza, întrebat despre criticile unor lideri PSD potrivit cărora el nu trebuie să fie și vicepremier, că acestea sunt „niște păreri exprimate probabil așa, la proaspăt”, arătând că atunci când Victor Ponta îi va spune personal acest lucru, o să-i dea un răspuns.

La rândul său, președintele PNL, Crin Antonescu, declara, vineri, că detaliile procedurale privind nominalizarea lui Klaus Iohannis ca vicepremier vor fi discutate cu Victor Ponta, după ce acesta va decide asupra acceptării propunerii, liberalul arătând că așteaptă un răspuns al premierului pe acest subiect.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, preciza, tot vineri, că nu este clar dacă primarul Sibiului, Klaus Iohannis, poate fi și vicepremier, el exprimându-și speranța că dorința PNL de a-l propune vicepremier nu va crea „anumite” probleme procedurale, întrucât Guvernul nu are nevoie de instabilitate.

Și vicepreședintele PSD Dan Șova spunea, vineri, că, în opinia sa, Klaus Iohannis nu poate fi vicepremier în contextul actual, el arătând că Executivul ar avea datoria de a merge în Parlament și de a cere un nou vot de încredere, ceea ce ar putea însă genera o nouă perioadă de instabilitate.

De asemenea, premierul Victor Ponta, aflat la Soci, a declarat, sâmbătă, că are o relație foarte bună cu Klaus Iohannis și că îl dorește în Guvern, deoarece ar fi un mare câștig, dar că „deciziile tehnice” legate de poziții și de procedurile necesare vor fi luate în țară, „cu calm”, în cadrul coaliției.

„Am văzut propunerile făcute de colegii liberali. Sunt oameni de valoare, în frunte cu domnul Iohannis pe care nu doar că îl doresc în Guvern, dar cred că ar aduce un plus Guvernului. Celelalte decizii tehnice, cum vom proceda în continuare, le vom lua în țară, împreună, cu calm și cu gândul cum e mai bine pentru sarcina principală a Guvernului de a-și continua programul pe trend pozitiv al României. Restul, celelalte lucruri, acasă (…) Am o relație foarte bună cu domnul Iohannis. Ne cunoaștem de ceva timp. Cred că ar fi un mare câștig pentru Guvern. Exact, pozițiile, astea sunt lucrurile pe care o să le discutăm la conducerea coaliției”, a declarat Ponta corespondentului TVR.

Potrivit alineatului 2 al articolului 85 din Constituție, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, președintele țării revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

În același articol se arată că, dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, președintele va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul 2 numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

Constituția României prevede la articolul 105, că funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de parlamentar, iar în Legea 161/2003 se menționează explicit că funcția de primar este incompatibilă cu cea de ministru.