Adevăratul dușman al lui Victor Ponta

Nu este Traian Băsescu, chiar dacă președintele continuă să atace politica economică a guvernului și pe șeful acestuia. Nu este nici Vasile Blaga, liderul singurului partid de opoziție, care cheamă parlamentarii „responsabili” să nu voteze bugetul. Nu este nici măcar Crin Antonescu, chiar dacă a intrat, de la o vreme, în rolul personajului „bun”, care salvează lumea de la potopul fiscal, revărsat de premier. Adevăratul dușman al lui Victor Ponta este el însuși. Cu fiecare vorbă pe care o spune, își mai bate un cui în talpă. Iar actualul prim-ministru vorbește prea mult.
Lungul său discurs rostit sâmbătă, la Sala Palatului, umplută până la refuz cu aleși și lideri locali ai PSD, este ancorat într-o realitate paralelă. În această dimensiune, România merge într-o direcție bună, oamenii sunt mulțumiți și recunoștiința lor față de alianța la putere se vede în sondajele de opinie, unde – a repetat prim-ministrul – „USL nu a pierdut niciun procent”. Cufundat în această proiecție trandafirie, în care pare să creadă sincer, Victor Ponta a ținut o cuvântare triumfală cu mesajul narcisist „Eu sunt marele conducător al celui mai competent guvern și al celui mai puternic partid”.
Egoul actualului premier a fost dintotdeauna supradimensionat, însă de data aceasta, a dat pe de lături, domnul Ponta plasându-se deasupra partidului și statului, de unde (mai abitir decât Băsescu-Zeus de acum câțiva ani) le cere supușilor să nu-l dezamăgească și adversarilor să se teamă. PSD a primit sarcina să câștige europarlamentarele: „Dacă, pe 25 mai, PSD va fi pe primul loc în toate județele, atunci îmi veți confirma mie,  aliaților și adversarilor noștri că PSD este acel partid puternic de care ne place să vorbim”. Justiția trebuie să răspundă și ea obsesiilor dlui Ponta: „Nu-mi doresc decât un singur lucru – să avem o justiție independentă, care să-i pedepsească pe toți cei care încalcă legea, să nu-i persecute pe cei care au încalcat legea, dar fac parte din adversarii politici ai lui Traian Basescu”. Măsurile guvernamentale cu caracter reparatoriu sunt rezultatul voinței personale, nicidecum al uneia colective sau decizia altor factori, precum despăgubirile câștigate de profesori în instanță împotriva Cabinetului Boc. „Mă mândresc cu acest lucru!”, spune dl Ponta despre reîntregirea salariilor și pensiilor tăiate de Guvernul PD-L, vorbind despre plata despăgubirilor pentru profesori la aceeași persoană întâi – „Mă bucur foarte tare să plătesc acești bani, sunt un drept al lor, câștigat” – ca și cum i-ar da din contul personal. Climaxul încântării de sine este atins în fraza: „Am luat și am anunțat măsuri care se adresează celor mulți, celor care au nevoie de ajutor, care au nevoie de sprijin”.
După ce a lovit cetățenii cu impozite pe stâlpi, cabluri, trotuare și conducte, cu creșterea taxelor locale și a accizelor la carburanți, fluturându-le compensații ipotetice, premierul Ponta îi insultă, suflându-le așa zisa sa mărinimie în față. Discursul său lăudăros vine nu doar împotriva așteptărilor populare, ci contra speranțelor partidului. Primarii și consilierii locali voiau susținere financiară, nu comenzi politice, ei plângându-se în cor că nu au bani de investiții și nu pot face nimic din ce-au promis. „Nici eu nu m-aș vota!”, a răbufnit unul dintre ei.  În aceste condiții, obiectivul „Să luăm totul!”, strigat cu voce de soprană  de Mircea Geoană, și îmbrățișat de Ponta-„Pacificatorul” va fi definitiv compromis. Însă acesta din urmă n-a greșit, cum n-a plagiat.